Previzibil: Producătorii de petrol și gaze s-au supărat pe Guvern. Nu vor să plătească taxă de solidaritate deși au făcut mega profit în 2022

Previzibil: Producătorii de petrol și gaze s-au supărat pe Guvern. Nu vor să plătească taxă de solidaritate deși au făcut mega profit în 2022
Foto simbol: Pixabay

Producătorii de petrol și gaze spun că taxa de solidaritate pune în pericol viitoarele investiții pentru securitatea energetică a României.Cele mai mari profituri în 2022 au fost însă chiar în aceste sectoare ale industriei de petrol și gaze deoarece scăderea producției și a vânzărilor a fost compensată de scumpiri.

Federația Patronală Petrol și Gaze este nemulțumită

Guvernul va suprataxa producătorii de țiței și gaze, precum și rafinăriile care produc carburanti, asta după ce de la 1 ianurie, nu va mai exista compensarea de 50 de bani la pompă.

Federația Patronală Petrol și Gaze spune că măsura nu este de natură să rezolve criza energiei ci, dimpotrivă, va genera numeroase dezavantaje în rândul operatorilor din domeniul petrol și gaze prin diminuarea considerabilă a bugetelor de investiții.

Prin proiectul de Ordonanță de Urgență, producătorii de petrol și gaze spun că România a avea cea mai ostilă abordare din UE pentru industria de petrol și gaze.

OMV Petrom și Romgaz ar fi cele mai afectate după ce au obținut profituri de câteva ori mai mari decât îm 2021

Profitul net al OMV Petrom a crescut de peste 5 ori în primele 9 luni din 2022 față de aceeași perioadă din 2021, cauza principală fiind scumpirile hidrocarburilor, carburanţilor şi energiei electrice.

Astfel, compania a raportat un profit de 9,156 miliarde lei, față de 1,676 miliarde de lei în primele nouă luni din 2021.

Iar Romgaz a anunţat un profit net de 2,2 miliarde de lei în primele nouă luni din 2022, dublu faţă de perioada similară din 2021. Afaceri de peste trei ori mai mari, de 10,8 miliarde de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`