Ucraina ar putea schimba, din 2023, data Crăciunului fixată până azi după vechiul rit rusesc

Ucraina ar putea schimba, din 2023, data Crăciunului fixată până azi după vechiul rit rusesc
Patriarul Kirill al Moscovei a îndepărtat ortodocșii din țările creștine de Biserica Rusă aservită politicii și invaziilor Kremlinului.
În acest an a crescut procentul ortodocșilor ucraineni care au sărbătorit Naşterea Domnului pe 25 decembrie.
Creștinii din țara vecină nu mai doresc să sărbătorească Crăciunul la data de 7 ianuarie, folosită în mod tradiţional de rușii de rit vechi.
De anul viitor, calendarele ucrainene vor include doar data de 25 decembrie pentru cea mai importantă sărbătoare creștină a iernii, relatează presa de la Chișinău.

Anul acesta, au sărbătorit după ambele calendare

În mod oficial, chiar dacă tradiţiile diferă în ţară, Crăciunul a fost sărbătorit până acum în Ucraina fie pe 25 decembrie – în conformitate cu calendarul gregorian – fie pe 7 ianuarie, potrivit calendarului iulian.

„Până la urmă, multe familii au sărbătorit ambele zile”, a afirmat episcopul de Kiev al Bisericii Catolice de Rit Latin, monseniorul Vitali Kriviţki, deoarece familiile creştine sunt adesea amestecate între catolici latini, greco-catolici, ortodocşi ucraineni şi ortodocşii de sub patriarhia Moscovei.

2022 ar putea fi ultimul Crăciun rusesc în Ucraina

Crăciunul din acest an ar putea fi ultimul pentru ortodocșii din Ucraina, alături de cei din Rusia, la 7 ianuarie, după ce Biserica Rusă a fost acuzată de susținere a crimelor, invaziei și propagandei Kremlinului.

În consecință, Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Ucraina, care s-au separat de Patriarhul Kirill al Moscovei, au demarat un proces de unificare a sărbătorii Crăciunului la 25 decembrie.

Paștele din 2025 va fi sărbătorit împreună de ortodocșii și catolicii ucraineni

Liderii celor două biserici au dezbătut, într-o întâlnire pe care au avut-o pe 24 decembrie, şi posibilitatea ca data Paştelui viitor, să fie sărbătorit împreună. Următoarea dată când se aşteaptă ca Învierea Domnului să fie sărbătorită în aceeaşi zi va fi în 2025.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`