Anul 2022 a fost marcat de o serie importantă de scumpiri. Alimentele, hainele sau carburanții au cunoscut măriri semnificative de preț de-a lungul celor 12 luni.
În contextul măririi prețurilor la benzină și motorină, taximetriștii s-au văzut și ei nevoiți să ajusteze prețurile, iar valorile de la ceas au explodat în unele zone din țară.
Scumpirile sunt tot mai vizibile, acestea dând fiori românilor care se gândesc cu groază la noul an, unde sunt așteptate noi majorări.
Tarifele taximetriștilor au crescut, iar prețurile care până de curând erau în jur de 3 lei/km s-au dublat, aproape triplat.
Taximetriștii și autoritățile locale din Iași consideră că modificările prețurilor la carburanți trebuie să se reflecte și în ceea ce privește cursele.
În acest sens, Consiliul Local Iași a discutat o propunere privind majorarea tarifelor pentru serviciile de taxi.
Astfel, conform proiectului de hotărâre, au fost stabilite două tarife maximale: pe timp de zi – 5 lei/km, pe timp de noapte – 7,5 lei/km, potrivit gandul.ro.
În perioada 2009-2022, tarifele de distanță folosite de transportatorii de persoane în regim de taxi au evoluat în jurul valorilor de 1,60 – 1,70 lei/km, în anii 2009-2010, 1,80 – 2,00 lei/km, iar între anii 2011-2013, 2,00 – 2,20 lei/km. În anii 2021-2022, tariful a oscilat între 2,90–3,20 lei/km, iar pentru anul 2023 sunt propuse tarife aproape triple.
„Stabilirea tarifelor de distanță maximale la serviciile de transport local de persoane în regim de taxi se determină avându-se în vedere următoarele cheltuieli: cheltuielile cu combustibilii și lubrifianții, avându-se în vedere prețurile de achiziție în vigoare și consumurile normate standard, cheltuielile cu amortizarea, respectându-se reglementările legale în vigoare, cheltuielile cu întreținerea și repararea pieselor de schimb, a anvelopelor, a acumulatorilor, precum și alte cheltuieli, avându-se în vedere cele mai mici costuri de contractare a serviciilor și prețurile de achiziție, cheltuielile cu munca vie, în funcție de legislația în vigoare, corelată cu principiul eficienței economice. Cheltuielile cu impozitele, asigurările și alte taxe se determină potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în proiectul de hotărâre.