Cât a ajuns să coste o vacanță de Revelion în Apuseni / Prețuri uriașe pentru 3 nopți de cazare

Cât a ajuns să coste o vacanță de Revelion în Apuseni / Prețuri uriașe pentru 3 nopți de cazare
Transalpina de Apuseni / Foto: Facebook.com/JudetulAlba

Perioada sărbătorilor îi găsește pe români în minivacanțe. Planurile pentru Revelion au fost făcute, iar unii dintre aceștia au optat pentru destinații exotice, departe de țară, în timp ce alții și-au făcut rezervări la munte, acolo unde vor petrece noaptea dintre ani.

Munții Apuseni sunt și de această dată o destinație luată cu asalt de turiști din toată țara și, la fel ca până acum, prețurile sunt diverse, ofertele fiind totuși accesibile pentru toate buzunarele și pentru toate gusturile.

Cu câteva excepții, tarifele pentru un sejur de Revelion în Apuseni sunt uriașe, potrivit datelor apărute pe site-urile de rezervare online.

Conform Booking, trei nopți de cazare în zona Arieșeni sau Gârda, dintre care o noapte este cea de Revelion, pentru doi adulți și un copil, pleacă de la 2.700 de lei, într-o cabană cu dotări minime, și poate sări de 17.000 de lei într-o pensiune situată la 16 kilometri de Scărișoara, potrivit alba24.ro.

Prețuri exorbitante pentru vacanțele din Apuseni

Pentru o cazare în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, trei persoane pot scoate din buzunar și 17.000 de lei, căci o cameră dublă costă 9.000 de lei, în timp ce una single, pentru copil, ajunge și la 8.100 de lei.

Potrivit informațiilor furnizate în momentul rezervării, nu este precizat dacă acest preț exorbitant include și masă, pe lângă cazare.

Camera în valoare de 9.000 de lei are 40 de metri pătrați, este dotată cu duș, toaletă, prosoape, lenjerie de pat, dulap, televizor, masă și hârtie igienică, mai scrie sursa citată.

Prețurile pot fi însă și mai mici de 17.000 de lei, căci pentru trei nopți de cazare, în aceeași zonă, turiștii pot găsi și oferte de 12.000, 8.900 sau chiar 4.500 de lei.

Există și cazări ieftine în Apuseni

La polul opus cazărilor mai sus menționate se află și câteva locuri în care prețurile sunt mult mai mici și deci mult mai accesibile.

Spre exemplu, o cameră la Vadu Moților poate fi rezervată cu 511 de lei, iar pensiunea are un rating pe Booking de 9,3 (superb), ceea ce înseamnă că și condițiile sunt unele bune, în ciuda unui preț semnificativ mai mic.

Specialiștii în turism au observat că românii sunt determinați să achite mai mult în perioada Revelionului decât ar face-o în restul anului și tocmai de aceea hotelierii au crescut prețurile pentru această perioadă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)