Mircea Dușa a discutat cu omologul său sloven despre cooperarea bilaterală și regională și despre colaborarea NATO și UE

Mircea Dușa a discutat cu omologul său sloven despre cooperarea bilaterală și regională și despre colaborarea NATO și UE

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a discutat, luni, cu omologul său sloven, Andreja Katic,  despre cooperarea bilaterală, cea regională, dar și despre colaborarea la nivelul NATO și al Uniunii Europene, anunță Agerpres.

Discuțiile au avut loc în cadrul unei vizite oficiale pe care demnitarul român o efectuează în Slovenia.

„Am făcut o analiză a modului în care au fost implementate măsurile de reasigurare în flancul estic al NATO și al Uniunii Europene, stabilite la summitul din Țara Galilor. (…) Am apreciat că amenințările la adresa țărilor europene și celor membre NATO vin atât din estul, cât și din sudul continentului. Problemele create după apariția crizei din Ucraina și mai ales după anexarea Crimeei au schimbat substanțial situația de securitate din estul Europei și mai ales din zona Mării Negre. De asemenea, situația din sudul Africii creează probleme de securitate și pe flancul sudic”
, a declarat ministrul român.

„Am constatat împreună amenințările de securitate care continuă să existe în această regiune. Ca o soluție la aceste probleme, ambele țări susțin aderarea cât mai urgentă a țărilor din regiune la Uniunea Europeană și NATO”, a afirmat, la rândul său, ministrul sloven, Andreja Katic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`