Zelenski: „Cu cât ocupanţii pierd mai mult, cu atât câştigăm cu toţii mai mult timp pentru Ucraina”

Zelenski: Cu cât ocupanţii pierd mai mult, cu atât câştigăm cu toţii mai mult timp pentru Ucraina”
Foto: Hepta/Bestimage / Ukraine Presidency via Bestimage.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a anunţat într-un discurs recent că forţele de ocupaţie ruşe din regiunea Doneţk au fost capturate, ceea permite eliberarea mai multor cetăţeni ucraineni.

Ocupanţii folosesc toate resursele disponibile

Liderul de la Kiev a menționat și  problemele cu energia, explicând că acestea se remediază treptat. Totodată, Zelenski a specificat că Ucraina va implementa rapid tot ce s-a convenit în timpul vizitei sale la Washington.

“Primul punct. Linia frontului. Bakhmut, Kreminna şi alte zone din Donbas, care necesită acum forţă şi concentrare maximă.

Situaţia de acolo este dificilă, acută. Ocupanţii folosesc toate resursele disponibile – şi sunt resurse semnificative – pentru a reuşi cu greu măcar un mic avans.

Şi le mulţumesc tuturor băieţilor noştri care îşi menţin poziţiile ferm, sunt puternici şi găsesc oportunităţi nu numai ca să nu piardă nimic, ci şi să-i alunge pe ocupanţi.

Astăzi vreau să felicit a 10-a brigadă de asalt montan pentru capturarea ocupanţilor din regiunea Doneţk. Este foarte important. Acest lucru ne va permite să eliberăm mai mulţi ucraineni.

De asemenea, felicit brigăzile 80 şi 95 pentru distrugerea cu succes a forţei inamice în direcţia Lîman. Bravo, băieţi! Cu cât ocupanţii pierd mai mult, cu atât câştigăm cu toţii mai mult timp pentru Ucraina”, a spus Volodimir Zelenski.

Numărul şi durata întreruperilor de curent scad treptat

“Al doilea punct. Sectorul energetic

Vreau să mulţumesc tuturor angajaţilor companiilor energetice, tuturor echipelor de reparaţii pentru faptul că sâmbătă şi duminică – în Ajunul Crăciunului şi de Crăciun – a fost posibil să le dăm oamenilor mai multă energie.

Desigur, este în continuare deficit. Sunt întreruperi. Începând din această seară, aproximativ 9 milioane de oameni sunt deconectaţi în diferite regiuni ale Ucrainei. Dar numărul şi durata întreruperilor de curent scad treptat. Le sunt recunoscător tuturor celor care au făcut posibil acest rezultat.

Astăzi am avut o întâlnire specială cu oficiali guvernamentali cu privire la situaţia din sfera energiei şi ceaa a infrastructurii. Ne pregătim pentru anul următor – nu doar pentru lunile de iarnă. Sunt ameninţări pe care trebuie să le eliminăm. Sunt paşi care trebuie făcuţi. Şi statul cu siguranţă îi va face”, a adăugat liderul ucrainean.

India poate fi mai activă în eforturile de a se pune capăt agresiunii

“Al treilea punct.

Astăzi am avut o reuniune lungă despre rezultatele vizitei în SUA şi implementarea acordurilor. Nu vom pierde timp. Vom implementa rapid tot ce s-a convenit la Washington. Cât mai mult posibil.

Şi încă ceva. Astăzi am vorbit cu prim-ministrul Indiei. Anul viitor, India va fi cea care va prezida G20. I-am urat domnului Modi o preşedinţie fructuoasă şi fructuoasă nu pentru cineva anume, ci pentru toţi cei din lume care preţuiesc pacea.

India poate fi mai activă în eforturile de a se pune capăt agresiunii, aşa că sper că putem face mai mult împreună pentru stabilitate globală anul viitor”, a precizat președintele Ucrainei.

Șeful statului le-a mulţumit “tuturor celor care lucrează pentru Ucraina, indiferent dacă este sărbătoare, weekend sau zi lucrătoare”.

“Mulţumim tuturor celor care luptă pentru Ucraina! Mulţumim tuturor celor care ne ajută ţara! Şi vă rugăm să nu uitaţi să fiţi pregătiţi pentru atacurile ruseşti cu rachete sau provocări. Apărarea aeriană se pregăteşte, statul se pregăteşte şi toată lumea trebuie să se pregătească. Vă rog să fiţi atenţi la sirene”, a afirmat Volodimir Zelenski.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`