Un bărbat care amenința că se aruncă de la etajul 6 al unui hotel din Brașov a fost convins de polițiști să se răzgândească

Un bărbat care amenința că se aruncă de la etajul 6 al unui hotel din Brașov a fost convins de polițiști să se răzgândească
Foto: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a încercat să se arunce de la etajul 6 al unui hotel din municipiul Brașov, în dimineața de Crăciun, dar polițiștii l-au convins să renunțe la intențiile sale sinucigașe, a anunțat luni Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, potrivit Agerpres.

Un bărbat amenința că se aruncă de la etajul 6 al unui hotel din Brașov

Pe 25 decembrie, în jurul orei 3:20, Poliția Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană cazată într-un hotel din oraș amenință că se va arunca pe fereastră de la etajul 6.

La fața locului au fost trimise mai multe forțe operative din cadrul MAI, printre care și doi polițiști, negociatori ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Brașov. Din documentarea incidentului a reieșit că persoana respectivă era cazată în hotel alături de familie și, în contextul unor discuții în contradictoriu, i-a spus concubinei sale că se va sinucide. Astfel, bărbatul a ieșit la balcon, a escaladat balustrada imobilului și s-a poziționat pe pervazul exterior, situat la o înălțime de circa 20 de metri față de nivelul solului, simulând desprinderea și precipitarea din acel loc.

Intervenția celor doi polițiști negociatori a durat mai multe ore și, alături de celelalte forțe angrenate, l-a determinat pe bărbat să renunțe la acțiunea sinucigașă și să coboare în siguranță.

Bărbatul a fost preluat și evaluat de personalul medical de specialitate. În scop preventiv, după externare, el a beneficiat de consiliere la o unitate de poliție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:02 - SUA se confruntă cu cel mai mare atac cibernetic din istorie. Pe cine consideră americanii vinovați
11:47 - Sondaj de opinie, în ajunul alegerilor prezidențiale: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru intrarea în turul doi. Cei doi sunt cotați la 19%
11:34 - Cât a costat încoronarea regelui Charles al III-lea? Publicarea cifrelor a dus la critici privind sumele mult prea mari cheltuite
11:29 - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a ajuns la Cluj-Napoca / Judeţul Timiş se află sub avertizare cod portocaliu de vânt
11:17 - Zi decisivă pentru aderarea la Spațiul Schengen: Austria dă semne că va debloca aderarea deplină a Bulgariei şi României
10:50 - Aeronavele F-16 vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Anunțul Forțelor Aeriene Române
10:26 - Reacția NATO după ce Rusia a lansat în Ucraina o rachetă balistică: „Nu va schimba determinarea aliaţilor NATO de a sprijini Ucraina”
10:25 - Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan: „Nu o să se desființeze oficii poștale și nu o să fie dați oameni afară” / „Până în momentul de față nu sunt încântat de modul în care s-a reușit implementarea programului de investiții de la Poșta Română” (VIDEO)
09:56 - Prime cât trei salarii pentru angajații ANAF care aduc mai mulți bani la stat
09:48 - Autostrada A1 a fost închisă din cauza vântului puternic și a viscolului. Mai multe indicatoare rutiere au fost distruse