Peste o sută de migranţi sud-americani au fost lăsați de Crăciun în fața casei vicepreședintei SUA, Kamala Harris, la temperaturi de -7 grade (VIDEO)

Peste o sută de migranţi sud-americani au fost lăsați de Crăciun în fața casei vicepreședintei SUA, Kamala Harris, la temperaturi de -7 grade (VIDEO)
Captură Video: Get Mental in the House. / Twitter

Mai multe autocare cu migranţi din America Centrală şi de Sud fost trimise în faţa casei din Washington a vicepreşedintei SUA, Kamala Harris. Ar fi vorba despre 110 – 130 de oameni, inclusiv copii, care solicitau azil în SUA, notează Deutsche Welle. Ei au fost lăsați aproape de casa lui Harris chiar când aveau loc festivitățile din ajunul Crăciunului. Unii erau îmbrăcați doar în tricouri, deși temperaturile ajunseseră la -7 grade Celsius, informează CNN. Călătoria migranților s-a desfășurat chiar când mare parte din SUA era lovită de o furtună de iarnă masivă.

Ce s-a întâmplat cu migranții aduși în fața casei lui Harris

Cel mai probabil, acești oameni au fost trimiși din Texas la casa lui Harris, ca gest de protest împotriva politicii permisive a Administrației Biden faţă de imigranţi.

Guvernatorul statului Texas, republicanul Greg Abbott, nu a confirmat această ipoteză, dar a recunoscut că a mai făcut acest lucru şi în septembrie.

Migranții au primit haine, pături și mâncare și au fost adăpostiţi într-o biserică din apropiere. Aceștia ar urma să meargă mai departe la New York sau New Jersey, unde au sprijinul familiei sau al comunității.

Reacția Administrației Biden la cazul migranților

Abdullah Hasan, purtător de cuvânt al Casei Albe, a catalogat situația ca fiind „o cascadorie crudă, periculoasă și rușinoasă”.

Acesta a precizat că Administrația Biden e dispusă să lucreze atât cu democrații, cât și cu republicanii pentru a pune la punct o reformă a migranției, dar „aceste jocuri politice nu realizează nimic și nu fac decât să pună vieți în pericol”.

Săptămâna aceasta, mai multe state conduse de conservatori, inclusiv Texas, au câştigat în instanţă dreptul de a aplica în continuare o reglementare din vremea Administrației Trump, care permite deportarea persoanelor care trec graniţa neregulamentar fără a putea solicita azil. Această politică urma să-și înceteze valabilitatea pe 21 decembrie prin ordin judecătoresc, însă Curtea Supremă a îngheţat decizia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`