Congresul american s-a decis vineri asupra unui proiect de lege ce presupune finanțarea serviciilor federale cu 1.700 de miliarde de dolari, iar 45 de miliarde de dolari din sumă vor fi alocate Ucrainei, lucru decis după ultimul vot al Camerei Reprezentanţilor dominate de democraţi, relatează Agerpres.
În cazul în care legea nu era adoptată vineri, administraţia americană rămânea paralizată. Legea notează că 858 de miliarde de dolari vor fi destinate apărării, în timp ce restul banilor se vor duce către alte programe interne.
Cheltuielile SUA se vor mări cu 8 la sută în domeniul militar şi cu 5 la sută în cazul celorlalte programe. Printre altele, pachetul va finanța un ajutor militar şi economic de 44,9 miliarde de dolari pentru Ucraina.
Preşedintele Joe Biden intenționează să promulge legea curând și susține că măsura este „bună pentru economia şi competitivitatea noastră, bună pentru comunităţile noastre”, adăugând că va semna legea „imediat ce ajunge pe birou”, potrivit digi24.ro.