FOTO / VIDEO. ISU București-Ilfov, despre accidentul de la Pasajul Unirii: Limitatorul de viteză se află la jumătatea autocarului, zona cea mai deformată ca urmare a contactului / UPDATE: O victimă a murit

Sursa: Inquam Photos / George Călin

UPDATE, 23 decembrie, ora 15.10: Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că o persoană a murit în urma accidentului de vineri de la Pasajul rutier Unirii și că o altă victimă este intubată.

UPDATE, 23 decembrie, ora 14.35: Victimele accidentului de la Pasajul Unirii au fost extrase din autocar și vor fi transportate la Spitalul Floreasca, a precizat Gabriela Mihai, reporter B1 TV.

Știrea inițială: Un autocar în care se aflau 47 de persoane, majoritatea adolescenți de cetățenie greacă, s-a izbit de limitatorul de înălțime de la Pasajul rutier Unirii, iar echipele de salvatori intervin pentru descarcerarea și extragerea a patru persoane care au rămas blocate în interior, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

ISU București-Ilfov, pe B1 TV, despre incidentul de la Pasajul Unirii

„În acest moment intervenim pentru extragerea persoanelor aflate în autocar. Sunt patru persoane, două conștiente și două în stare de inconștiență, iar echipele de salvatori acționează pentru descarcerare și extragerea acestora. Concomitent a fost ancorat și acest limitator de înălțime, cu o autoscară, astfel încât să nu mai existe contact între plafon și acest limitator care a produs… în urma contactului cu acest limitator s-a produs acest eveniment.

Sunt 47 de persoane, majoritatea persoane tinere, adolescenți, care sunt de cetățenie greacă, sunt în afara oricărui pericol, în afară de cele patru persoane care sunt în acest moment în autocar și pentru care se intervine în acest moment”, spune ISU București-Ilfov.

Întrebat dacă șoferul era român sau grec, reprezentantul ISU București-Ilfov a precizat: „Nu pot să vă spun cu exactitate acest lucru. Am apucat să discut doar cu câțiva dintre tinerii care se aflau în autocar și care sunt în afara oricărui pericol acum, în afara zonei de intervenție, iar acest limitator se află în acest moment la jumătatea autocarului, unde este zona cea mai afectată, unde este zona cea mai deformată ca urmare a contactului și unde sunt și aceste persoane (cele patru, n.r.) surprinse”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`