Panică la Clinica de Psihiatrie din Cluj, după ce un pacient a dat foc unor hârtii în interiorul unei noptiere. Un cadru medical a avut nevoie de îngrijiri

Panică la Clinica de Psihiatrie din Cluj, după ce un pacient a dat foc unor hârtii în interiorul unei noptiere. Un cadru medical a avut nevoie de îngrijiri
Foto simbol: Facebook

În noaptea de joi spre vineri, pompierii din Cluj au fost alertați despre faptul că, în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean, un pacient a dat foc unor hârtii, în interiorul unei noptiere.

Trei pacienți au fost mutați într-un alt salon, iar un cadru medical a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, acuzând dureri la nivelul piciorului, în urma unei alunecări.

Un pacient al Clinicii de Psihiatrie a dat foc unor hârtii într-o noptieră

„În cursul nopţii trecute, am fost anunţaţi prin 112 că se simte miros de fum pe hol la Clinica de Psihiatrie, a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de pe strada Victor Babeş din municipiul Cluj-Napoca.

Au fost dislocate la faţa locului două autospeciale de stins incendii şi un echipaj SMURD, unde au constatat că a fost vorba despre câteva hârtii aprinse într-o noptieră de unul dintre pacienţi şi care au fost stinse de către personalul medical până la sosirea pompierilor”, a transmis, vineri dimineaţă, ISU Cluj, scrie G4media.

Din salonul respectiv au fost mutați trei pacienți, însă nu a fost impusă evacuarea sau relocarea altor pacienți.

Un membru al personalului medical a avut nevoie de îngrijiri

În urma incidentului, a fost deteriorată noptiera de unde s-a dat foc.

„Un membru al personalului medical, care acuza dureri la un picior, după ce a alunecat, a primit asistenţă de la echipajul SMURD şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Echipajele s-au retras la subunitate fără a fi necesară intervenţia acestora”, a mai precizat sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`