Baba Vanga este cunoscută pentru previziunile sale și pentru faptul că a ajutat foarte mulți oameni de-a lungul anilor.
Aceasta a oferit, pe lângă premoniții, inclusiv sfaturi pentru o viață în care să nu existe lipsuri sau sărăcie.
Pe perioada în care a fost în viață, Baba Vanga sau Nostradamus din Balcani a oferit o serie de sfaturi tuturor persoanelor care și-au dorit să aibă parte de o viață mai bună. Singura condiție pe care o punea atunci când cineva îi cerea ajutorul era aceea ca persoana respectivă să îi respecte întocmai sfaturile.
Pentru că mai este foarte puțin până trecem în anul 2023, toată lumea se pregătește să aducă în viața sa cât mai multe lucuri pozitive, printre care, bineînțeles, se numără și banii.
În acest sens, Baba Vanga a lăsat „moștenire” un ritual inedit pentru a atrage banii în viața noastră. Avem nevoie de 3 lumânări din biserică, un ou alb de găină, trei monede și un castron în formă de triunghi, scrie Click!.
În castron trebuie să fie oul, iar în cele 3 colțuri ale castronului să fie câte o monedă și o lumânare. Atenție, fierbeți oul, căci va trebui consumat! Baba Vanga a spus că, pentru a avea efect, trebuie să rostiți de 33 de ori:
„Rup acest ou în două și aduc norocul la mine” este replica ce trebuie rostită, în timp ce oul este rupt în două, în dreptul frunții noastre.
„Am pus o găină într-un ou alb, nu un simplu ou, ci unul aducător de bani.
Oricine va mânca acest ou să se îmbogățească și să nu știe de rău. Eu, robul lui Dumnezeu (numele tău), am umblat, am găsit un ou, l-am mâncat și lui Dumnezeu i-am mulțumit pentru darul pe care mi L-a dat.
Acum, bogăția nu mă va părăsi niciodată! Amin!”