Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat vineri că va convoca un summit extraordinar pe problema migrației dacă miniștrii de interne nu dau dovadă de ”solidaritate și unitate” la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de luni, relatează DPA și Reuters, citate de Agerpres.
”Fără un semn concret de solidaritate și unitate din partea miniștrilor de justiție și afaceri interne luni, voi convoca un summit extraordinar al Consiliului European în septembrie pentru criza refugiaților”, a scris el pe Twitter.
După contactele recente cu statele membre UE, Tusk spune că este ”mai optimist astăzi că suntem mai aproape de o soluție bazată pe consens și solidaritate veritabilă”.
Guvernele UE nu au ajuns încă la un consens privind redistribuirea refugiaților în cadrul blocului comunitar, după ce Comisia Europeană a propus cote obligatorii pentru preluarea a 160.000 de migranți. Această variantă primește sprijin numai din partea Germaniei și Franței.
Următorul summit programat al șefilor de stat și de guvern din țările UE va avea loc la 15-16 octombrie.