Fostul președinte, Traian Băsescu, a ajuns vineri, în jurul orei 12:00 la Parchetul General în dosarul în care este urmărit penal pentru ameninţare la adresa senatoarei Gabriela Firea, informează B1 TV.
Încadrarea penală a fost schimbată la audierea trecută din şantaj în ameninţare.
Fostul șef de stat a precizat la sosirea la Parchetul General că se simte bine și nu crede că aceasta va fi o zi istorică. Traian Băsescu a fost întâmpinat de susținători. Fostul președinte a fost audiat la Parchetul General timp de o oră.
„Nu am făcut decât un lucru simplu. Mă apăr și voi continua să mă apăr. (…) Este un punct de vedere, eu am altul”, a spus Băsescu la ieșirea de la Parchetul General.
Ameninţarea se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare de la 3 luni la un an. Scandalul a pornit după o declaraţie făcută de Traian Băsescu. Acesta i-a transmis senatoarei că într-o zi nu o să-şi mai găsească soţul acasă.