O tânără în vârstă de 27 de ani, mamă a trei copii, a încercat să-și ia viața într-un mod cumplit. Aceasta a încercat să-și taie venele, apoi a intrat cu mașina într-un parapet situat între Ilișești și Suceava, cu intenția de a se sinucide.
Mai multe circumstanțe din cadrul acestei tentative de suicid au atras atenția investigatorilor: în ciuda faptului că femeia nu a relatat inițial adevărul și a susținut că a fost doar un accident, mai multe detalii care au ridicat semne de întrebare polițiștilor.
Oamenii legii și-au dat seama că nu asistă la un simplu accident ci că femeia a suferit niște traume psihice și era decisă să își facă rău după lipsa urmelor de frânare și starea psihică a femeii – relatează Monitorul de Suceava.
Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 12 decembrie, când femeia, singură în mașină, s-a izbit, în viteză, de un parapet metalic; agenții care au fost solicitați la fața locului au transmis că victima nu consumase alcool sau droguri.
”După stabilizarea victimei și inițierea activităților investigative, cu respectarea garanțiilor procesuale dar și cu mult tact și abordare empatică, polițiștii au stabilit că femeia, mama a trei copii minori, a avut un conflict cu soțul, fiind inclusiv agresată fizic.
Pe fondul stării emoționale, femeia a încercat să își taie venele, însă nu a putut realiza actul de automutilare, ulterior urcându-se în autoturism și provocând evenimentul rutier cu intenții suicidale”, a menționat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, pentru publicația citată.
În urma administrării probatoriului, prin ordonanța organelor de cercetare penale ale poliției judiciare s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de soțul femeii pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
La câteva zile după accidentul din data de 12 septembrie, soțul agresiv a fost audiat în prezența apărătorului ales cu respectarea drepturilor procesual-penale, după care, a fost pus sub acuzare oficial și reținut în arest pentru 24 de ore.
”Ceea ce părea a fi un accident rutier ușor a dezvăluit drama unei familii în care faptele de violență puteau să ducă la un deznodământ tragic.
Polițiștii atrag încă o dată atenția asupra faptului că violența intrafamilială în toate formele ei, fizică, psihoemoțională, sexuală, financiară, etc.) distruge destine și își pune amprenta pe dezvoltarea copiilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava citat de ziarul local amintit.