Zborurile Lufthansa au revenit la normal, după ce tribunalul a decis că greva este ilegală

Zborurile Lufthansa au revenit la normal, după ce tribunalul a decis că greva este ilegală
Foto: news.com.au

Zborurile companiei Lufthansa au revenit joi la normal după ce tribunalul a decis că greva piloților este ilegală.

Tribunalul pentru litigii de muncă din Frankfurt a decis că a 13-a grevă din ultimele 18 luni nu are un obiectiv concret vizând salariile, ci se dorește blocarea planurilor companiei de a-și extinde subsidiarele low-cost.

Însă, liderii sindicali au avertizat că analizează toate opțiunile, ceea ce înseamnă că ar putea apărea noi întreruperi.

„Totul este posibil. O nouă grevă este una din opțiuni la fel cum discuțiile cu Lufthansa sunt o altă opțiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al sindicatului piloților.

Disputa dintre sindicate și conducerea companiei Lufthansa a pornit inițial de la intenția echipei de conducere de a elimina sistemul de pensionare anticipată care le permite piloților să se pensioneze la 55 de ani, conform Agerpres.

Piloții de la Lufthansa vor să-și păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`