Florin Cîțu a declarat vineri în emisiunea Bună, România, cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, că s-a opus introducerii unor noi taxe:
„Eu am spus și în biroul politic național, am spus că nu sunt de acord, am votat împotriva taxelor, din păcate au fost doar două voturi. PNL va trebui să explice alegătorilor în 2024 de ce a acceptat acest lucru, să se introducă taxe.
Am încercat pentru a nu știu câta oară să elimin supraimpozitarea contractelor part-time. Am avut colegi care au votat acest amendament, nu a trecut. Nu mă voi opri până nu vom scoate aceste măsuri”.
Florin Cîțu a avertizat că dacă nu se fac reforme, România riscă să piardă banii din PNRR:
„În politică eu cred că nu înseamnă că dacă ai pierdut o luptă trebuie să te dai la o parte. Am fost ales cu anumite promisiuni, de asta până la 1 aprilie când am fost președinte PNL am vrut să respect acele promisiuni: nu băgăm taxe, nu distrugem economia. Acum am o listă întreagă de măsuri care trebuie eliminate în 2024, poate mai devreme.
În partid, susținerea mea a dispărut peste noapte deși eu am făcut tot ce am promis. Tot ce am spus în acea campanie electorală mi-am asumat un risc pe care nu am văzut pe cineva să și-l asume. Mi-am asumat riscul cu Anghel Saligny de exemplu.
Am pornit la drum să fac reforme. Știam clar că PSD nu o să facă reforme, decât să facă reforme care înseamnă cost electoral pentru ei, vor pleca de la guvernare. PSD nu stă să facă reforma pensiilor. Se poate opri tot PNRR-ul. La 31 decembrie trebuia să fie legislația în vigoare, este un jalon. Încă nu am văzut nimic”.