Acțiuni criminale ale unor bărbați cu cetățenie română din Italia împotriva unor conaționali. Cum și-au nenorocit victimele

Acțiuni criminale ale unor bărbați cu cetățenie română din Italia împotriva unor conaționali. Cum și-au nenorocit victimele
Foto simbol: Hepta - Abaca Press / IPA/ABACA

Violența unor indivizi cu cetățenie română aflați în Italia a atras recent atenția presei: un bărbat în vârstă de 52 ani și-a împușcat  în cap vecinul în toiul unei polemici aprinse. Victima, tot un conațional, în vârstă de 34 ani, a ajuns în spital în stare gravă. Incidentul a avut loc  joi, 15 decembrie, în zona metropolitană a Romei.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de crimă pe numele agresorului care a fost arestat de carabinieri în localitatea Rignano Flaminio, lângă capitala Italiei – anunță Știri Diaspora.

Carabinierii au fost alertați de vecinii speriați de împușcăturile auzite

Carabinierii au intervenit într-o zonă rurală periferică a municipiului din nordul provinciei Roma, la cererea vecinilor, alarmați de zgomotul unor focuri de armă, menționează presa din diaspora.

După un control minuțios și pe baza declarațiilor oferite de martori, polițiștii au stabilit că, în timpul unei încăierări între cei doi bărbați a survenit pe fondul consumului de alcool, ambii fiind rezidenți ai zonei.

Un foc de armă l-a nimerit în cap pe tânăr, acesta fiind transportat ulterior la Policlinica Universitară Agostino Gemelli, potrivit RomaToday.

După ce au stabilit cursul evenimentelor de la locul agresiunii, carabinierii de la postul Rignano Flaminio, împreună cu anchetatorii de la secția operativă din Bracciano și cu ajutorul personalului de la unitatea de investigații din Ostia – coordonată de procuratura din Tivoli – l-au arestat pe bărbatul de 52 de ani.

Incidentul vine la câteva zile după ce un alt bărbat de naționalitate română a fost arestat pentru că a înjunghiat o conațională, menționează sursa citată.

Un alt posesor de cetățenie română a înjunghiat o conațională

Un alt incident a intrat în atenția presei din Italia: un bărbat de 34 ani din România a înjunghiat o conațională, secționându-i artera femurală; atacul s-a petrecut în Battipaglia, provincia Salerno.

Acesta a fost prins și arestat chiar la locul agresiunii; nu se cunosc motivele pentru care bărbatul a atacat-o pe femeie.

Polițiștii de la secția de poliție din Battipaglia investighează cazul iar agrsorul va trebui să răspundă într-un dosar dechis pentru tentativă de omor.

Starea femeii rănite este gravă conform presei locale, iar, pentru moment, nu se cunosc nici datele personale ale acesteia și nici posibila relație cu bărbatul, menționează Știri Diaspora.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)