Ce pedeapsă riscă Eva Kaili pentru ”sacii cu bani” găsiți în casă: ”Există două posibilități”

Ce pedeapsă riscă Eva Kaili pentru ”sacii cu bani” găsiți în casă: ”Există două posibilități”
Foto: captură YT

Eva Kaili (44 de ani), arestată într-o anchetă pentru spălare de bani şi corupţie în Parlamentul European, a fost deja suspendată din funcţia de vicepreşedintă a PE și poate primi mulți ani de închisoare.

Câți ani de închisoare riscă Eva Kaili

Kaili este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care organizează în prezent Campionatul Mondial de fotbal, iar în prezent se află într-o închisoare de maximă siguranță din Saint-Gilles, Belgia.

Un avocat grec, Vassilis Kapernaros, a vorbit despre pedeapsa care ar putea-o aștepta pe socialista în vârstă de 44 de ani, dacă va fi găsită vinovată.

”Nu știu exact ce să spun pentru că e prima dată când ne întâlnim cu o astfel de situația ca greci, de când am intrat în Uniunea Europeană. Nu știu după legile cărei țări va fi judecată, dacă se va ajunge acolo.

Este acuzată de corupție, luare de mită și spălare de bani. Ce înseamnă mita: cineva dă niște bani, iar altcineva îi primește pentru a nu-și face corect meseria.

Există două posibilități: când cel care primește mita își încalcă atribuțiile, iar acest lucru se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare, și când, în schimbul banilor, se folosește de poziția sa pentru a face jocurile în favoarea celui care a plătit, iar pedeapsa în acest caz pornește de la cel puțin 10 ani de închisoare”, a declarat Kapernaros, potrivit Hellas Posten, citat de DigiSport.

Duminică, Eva Kaili şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate în Belgia, într-o anchetă privind transferuri mari de bani pe care le-ar fi făcut Qatarul, cu scopul de a influenţa decizii în cadrul acestei mari instituţii a UE. Mai mulți membri ai PE ar fi fost implicați în câștigarea dreptului Qatarului de a găzdui Cupa Mondială 2022.

Eva Kaili nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată „în flagrant delict”, a explicat o sursă judiciară, care a confirmat şi informaţiile din presă conform cărora, în timpul percheziţiilor, în apartamentul din Bruxelles al eurodeputatei socialiste elene au fost găsiţi „saci cu bani”.

În casa Evei Kaili, polițiștii au găsit 600.000 de euro cash în saci și alți 150.000 de euro ascunși sub pătuțul copilului său, în vârstă de 10 luni.

Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor din Grecia a anunţat că îngheaţă toate activele Evei Kaili, încarcerată la Bruxelles pentru o presupusă implicare într-un scandal răsunător de corupţie în legătură cu Qatarul.

Măsura împotriva eurodeputatei vizează „conturile bancare, seifurile, companiile şi orice alte active financiare”, potrivit preşedintelui autorităţii, Haralambos Vourliotis, citat de Agerpres.

Măsura de îngheţare a activelor le vizează de asemenea şi pe rudele apropiate ale Evei Kaili, cum ar fi părinţii, conform sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)