Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată de DNA. E acuzat că a câștigat sute de mii de lei ca „expert IT”, deși nu avea studiile necesare / Reacția lui

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată de DNA. E acuzat că a câștigat sute de mii de lei ca „expert IT”, deși nu avea studiile necesare / Reacția lui
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Alexandru Cumpănașu într-un dosar în care îl acuză că a obținut bani europeni folosind documente ori declarații false. Mai exact, el ar fi primit peste 300.000 de lei pentru serviciile sale de ”expert IT” de la SNSPA, deși nu avea diplomă de studii universitare și nici experiența necesară în domeniu de minim un an. Într-o declarație pentru G4Media, Cumpănașu a spus că e foarte bine că dosarul a ajuns în instanță, pentru că acum are ocazia să demonstreze că e nevinovat.

Ce acuzații îi aduc procurorii DNA lui Alexandru Cumpănașu

„În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”, inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține o diplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru”, a transmis DNA, într-un comunicat.

Astfel, Cumpănașu ar fi obținut pe nedrept 308.630 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Până acum, Ministerul Dezvoltării nu a transmis dacă se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul va fi judecat la Tribunalului București.

Ce spune Cumpănașu despre trimiterea sa în judecată

Într-o reacție pentru G4Merdia, Alexandru Cumpănașu a susținut că e foarte bine că acest dosar a ajuns în instanță, pentru că de acum își poate demonstra nevinovăția. Totodată, el s-a plâns că în cei trei ani în care a avut calitatea de inculpat în dosar i s-au adus prejudicii de imagine.

Cumpănașu a mai declarat că nu a prezentat SNSPA și nici vreunei alte instituții documente care să ateste alte studii decât cele pe care le are.

Alexandru Cumpănașu, contracte de zeci de milioane cu statul

Potrivit G4Media, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Academia de Poliție, Autoritatea pentru Cercetare și mai multe primării de sector au fost parteneri în proiecte de zeci de milioane de lei cu Asociația pentru Implementarea Democrației, ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu.

De asemenea, în cadrul Coaliţiei Naţională pentru Modernizarea României (CNMR), el a ajuns să fie practic șef peste un fost prim-ministru interimar și fost ministru al Educației (Sorin Cîmpeanu), un fost șef al SRI (Costin Georgescu), fostul negociator – șef cu UE (Vasile Pușcaș), un fost șef al Armatei Române (generalul Constantin Degeratu). Sub conducerea lui în cadrul CNMR au ajuns, de altfel, și zeci de instituții, asociații, sindicate, universități ori patronate.

Asta deși tot el a acuzat statul român de mafiotizare și a amenințat cu „destructurarea” acestuia.

În 2019, Cumpănașu a candidat la alegerile prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, unde nepoata sa și o altă adolescentă au fost ucise. În mai multe rânduri, el a invocat teorii ale conspirației conform cărora cele două adolescente ar fi fost în viață, iar autoritățile ar mușamaliza cazul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România