Părintele Calistrat Chifan a relatat, recent, povestea unei femei aflată în moarte clinică.
Îndrăgitul duhovnic spune despre ea că avea o vedere din asta rămasă, ca o reminiscență de la Dumnezeu pentru viața ei aleasă.
Moartea clinică este o luptă la limita dintre viață și moarte. De obicei, această situație face referire pacienții aflați în momente clinice din punct de vedere medical, care prezintă funcții vitale biologice, precum activitatea cardiacă și respirația, suprimate pentru anumite periade de timp (mai scurte sau mai lungi).
În astfel de situații, persoanele prezită capacitatea de a avea diferite trăiri în plan mental, unele dintre ele reușind să pășească pe tărâmul de dincolo, fiind cu un pas mai aproape de moarte.
În acest sens, Părintele Calistrat a relatat povestea de viață a unei femei, în vârstă de 92 de ani, care a trăit prin anii 75`-76` un moment de cumpănă. În acea perioadă, ea a suferit o operație de inimă foarte dificilă, ce nu a avut succes, dar care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
De atunci, ea a început să creadă în Dumnezeu, să meargă la biserică, să se roage și să se împărtășească.
„Mi-a povestit o doamnă, care trăiește și azi, are 92 de ani că în anii 75`-76` a trecut printr-o operație de inimă foarte grea. Nu i-a reușit operația, a fost adusă aici în Iași, ca o refacere a ceea ce se mai putea face. Dânsa era puțin atee, era membră de partid, nu asta vreau să scot în evidență, nu mergea la biserică, nu se ruga. Și fiind în spital, cică la un moment dat, îmi povestea dânsa la spovedit, m-am speriat că odată, când am împărtășit-o, mi-a spus: „Cred că m-a iertat Dumnezeu, că așa de frumos a strălucit azi Împărtășania în lingură” și am zis că are un neuron împușcat de la ceva, e vârsta. Dar nu era așa. Ea avea o vedere din asta rămasă, ca o reminiscență de la Dumnezeu pentru viața ei aleasă.”, a povestit părintele Calistrat, potrivit bzi.ro.
Femeia i-a povestit părintelui cum în acele momente în care doctorii se agitau pe lângă ea, încercând să o salveze, a văzut cum a trecut prin podul spitalului și a urcat spre ceruri, cu o viteză incredibilă. Scopul „călătoriei” a fost o întâlnire cu mama ei, care a mustrat-o că nu s-a pocăit la timp.
Atunci, femeia i-a cerut celei care i-a dat viață să pună o vorbă bună la Dumnezeu, ca să o ajute. A revenit, ca prin minune, în patul de spital, unde i-a auzit pe doctori spunând: „E vie, și-a revenit”.
„Mi-a povestit că, cum sta în spital, a văzut că toți doctorii se agită în jurul ei, îi dau palme, o înțeapă, o bat și a zis că la un moment dat a văzut cum a trecut prin podul spitalului Spiridon, a mers în sus cu o viteză, că nici nu și-o poate închipui, că deodată nu a mai văzut nori, nu a mai văzut cer, decât un albastru, după aia întuneric și apoi o luminiță mică. Când a ajuns la luminița aia, se gândea ce e cu ea. Și acolo a auzit vocea mamei ei: „Ană, cât te-am rugat să te pocăiești și nu m-ai ascultat niciodată, mereu ți-am spus să ai grijă. Acum ce o să faci tu în întunericul ăsta unde te duci”. Și zice: „În clipa aia, atât am putut să zic. Mamă, dacă ai îndrăzneală la Dumnezeu, pune un cuvânt la El să mă ierte”. -„Fată, nu de mine depinde, doar de Hristos”. A zis că în clipa aia a simțit cum deodată s-a schimbat centrul de urcare și a coborât cu așa o viteză, până a văzut din nou norii, cerul, orașul, spitalul, s-a văzut din nou în cameră, un monitor a început să țiuie, ăia tot o resuscitau acolo, deci nici ea nu știe în cât timp s-a parcurs taina aceasta și, deodată, unul a spus: „E vie, și-a revenit”, a continuat părintele Calistrat Chifan.