Austria și Olanda dezbină Europa: Bulgaria amenință cu reacții dacă va fi lăsată dincolo de gardul Schengen

Austria și Olanda dezbină Europa: Bulgaria amenință cu reacții dacă va fi lăsată dincolo de gardul Schengen
Sursa foto: Pixabay

Bulgaria amenință că, în cazul în care Olanda și Austria se vor opune prin veto aderării sale la Schengen, va lua măsuri de retorsiune. Declarația vine chiar de la premierul interimar Galab Donev, care a subliniat totuși că „bunul simț ar putea prevala” în zilele rămase până la votul decisiv.

Oficialul nu a precizat care ar putea fi măsurile Bulgariei dar a adăugat: „sperăm că nu va fi nevoie să facem acest lucru”.

„Există o suspiciune de standarde duble, în special din partea Olandei”, a adăugat premierul bulgar.

La rândul său, ministrul Justiției, Krum Zarkov, a declarat pentru Euractiv Bulgaria că amenințarea bulgară este foarte reală și urmărește să provoace reacția țărilor din UE.

Bulgaria, România și Croația sunt pregătite să adere la spațiul Schengen fără pașapoarte, potrivit ultimelor misiuni de experți ale Comisiei Europene, în ciuda opoziției manifestate de Olanda și Austria; olandezii se opun ferm aderării Bulgariei, în timp ce Austria se opune atât aderării Bulgariei, cât și României.

Donev: „Bulgaria nu renunță la Schengen. Mai avem trei zile la dispoziție”

Informațiile neoficiale de la Sofia sunt că, dacă Olanda nu-și retrage obiecția, Bulgaria ar trebui să blocheze mai întâi candidatura lui Hans Leijtens la șefia Frontex – menționează Știri Diaspora.

Mai conciliant, ministrul de Interne, Ivan Demerdzhiev, a transmis că există încă speranța că Austria își poate schimba poziția, deoarece reprezentanții săi au participat la ultima inspecție de experți la frontierele bulgare.

„Principalele obiecții ale Olandei nu sunt legate de protecția frontierelor, ci de punerea în aplicare a mecanismului de cooperare și verificare, care a fost abandonat pentru Bulgaria în 2019.

Olanda se așteaptă la un raport, pe care nu îl poate primi. O astfel de poziție lipsește de sens regulile pe care se bazează UE”, a declarat Demerdzhiev citat de publicația diasporei.

La sfârșitul săptămânii, președintele Rumen Radev a catalogat poziția Olandei drept „cinism„, iar pe cea a ministrului Justiției, Krum Zarkov, drept „sugestii inadmisibile”.

Olanda sprijină aderarea Croației și a României

Olanda a anunțat că este pregătită să sprijine aderarea Croației și a României, dar nu și a Bulgariei. Austria respinge atât Bulgaria, cât și România.

Oficialii vecini susțin că pozițiile Olandei și Austriei sunt dictate de considerente politice interne și nu de deficiențe concrete în aplicarea normelor Schengen de către Bulgaria.

Procurorul șef Ivan Geshev a solicitat o dovadă din partea Olandei care să ateste că frontiera bulgară poate fi trecută „cu o bancnotă de 50 de euro”.

Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE urmează să voteze pe 8 decembrie două decizii separate privind Schengen. Miniștrii vor vota pentru admiterea Bulgariei și a României într-o decizie, iar pentru Croația într-o a doua decizie. Este necesară unanimitatea pentru a aproba decizia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România