Guvernul Ungariei a eliminat plafonarea prețurilor la carburanți / MOL avertiza că situația aprovizionării cu combustibil este „critică”

Guvernul Ungariei a eliminat plafonarea prețurilor la carburanți / MOL avertiza că situația aprovizionării cu combustibil este „critică”
Foto: Pixabay

UPDATE, 7 decembrie, ora 10.20: Guvernul Viktor Orban din Ungaria a anunțat că a eliminat plafonarea prețurilor la carburanți, marți, în condițiile în care deficitul de importuri și cumpărarea indusă de panică au condus la penurii în întreaga țară în ultimele zile, în ceea ce grupul MOL a descris drept o situație „critică”, transmite Reuters.

Știrea inițială: Situația aprovizionării cu combustibil este „critică” în Ungaria, deoarece cererea a crescut vertiginos, iar cumpărarea indusă de panică a condus la penurii, au declarat marți reprezentanții grupului de petrol și gaze MOL, care susțin că singura soluție este crearea condițiilor pentru importuri sporite, transmite Reuters.

MOL: Situația aprovizionării cu combustibil este critică în Ungaria

Jucătorii străini au redus livrările de combustibil către Ungaria după decizia guvernului Viktor Orban de a plafona prețul la petrol și gaze la un nivel de 480 de forinți (1,22 dolari) per litru.

Directorul MOL, Gyorgy Bacsa, a precizat că grupul încearcă să importe mai multe produse de la rafinăria sa din Slovacia, dar „a atins limitele capăcităților sale logistice”.

Compania spunea luni că s-a confruntat peste weekend cu un deficit de stocuri de combustibil în aproape întreaga sa rețea de stații de alimentare, în condițiile în care mulți oameni au început să cumpere și să depoziteze de panică.

Plafonul pentru prețul combustibilului se aplică în prezent șoferilor de vehicule private, vehicule agricole și taxiuri, însă măsura urmează să expire la finalul anului 2022.

Guvernul Viktor Orban a anunțat că va lua o decizie în legătură cu o posibilă prelungire a măsurii în funcție de informațiile furnizate de MOL în ceea ce privește capacitatea companiei de a asigura aprovizionarea.

MOL a aunțat, totodată, că a început să intensifice procesarea țițeiului la rafinăria Dunărea și că se așteaptă să fie atinsă capacitatea maximă în câteva săptămâni.

Din cauza lucrărilor de întreținere, rafinăria a funcționat la 50% – 55% din capacitate, ceea ce a afectat toate produsele MOL.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`