Care sunt metodele prin care românii își mai rezervă locurile de parcare

Care sunt metodele prin care românii își mai rezervă locurile de parcare

Din lipsa locurilor de parcare din marile orașe din România, șoferii întâmpină probleme în privința acestui aspect. Astfel, românii recurg la soluții improvizate pentru a se asigura că locurile acestora rămân libere, folosind saltele, anvelope și cărămizi.

Cum și-a păstrat locul de parcare liber un șofer din Cluj

Un șofer din Cluj a recurs la soluții improvizate pentru a-și păstra locul de parcare liber. Acesta și-a ocupat întregul loc de parcare cu o saltea, anvelope și cărămizi, astfel încât nimeni să nu îi poată ocupa parcarea.

Întreaga soluție a șoferului a fost postată pe Facebook, într-un grup destinat conducătorilor auto, acolo unde a fost întâmpinat de câteva reacții ale unor membrii din grup: „Așa ceva mai rar!!! Saltele, anvelope și bolțari… Prindem obiceiuri de Dallas/Pata Rât? pe Strada Nirajului”, a fost comentariul celui care a publicat imaginile pe grup, conform ziare.com.

Ce reacții au mai avut șoferii

Printre celelalte comentarii, șoferii din grup s-au amuzat pe baza acestui subiect și au comentat: „Și proprietarul de fiecare dată când parchează duce salteaua în beci și mută cei trei bolovani?”.

Unul dintre comentatori le-a propus celorlalți șoferi să adune câțiva bani, astfel încât să îi cumpere și un brad de Crăciun: „Trebuie să ai mintea foarte odihnită ca să faci așa ceva. Propun să adunăm niște bănuți ca să-i punem și un brad de Crăciun”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`