Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a reproşat, sâmbătă, femeilor din partid că nu au fost îndrăzneţe şi foarte puţine şi-au depus candidatura în competiţia internă pentru alegerile locale, informează Mediafax.
„Niciodată fără o competiţie nu o să poţi obţine o funcţie, niciodată într-o cursa nu poţi să speri să obţii ceva. Îmi pare rău că sunteţi pe degete numărate femeile care îndrăzniţi să intraţi în această competiţie, într-un joc care de multe ori se suprapune peste ferma animalelor. Dacă clamăm funcţii fără să ne înscriem în competiţii greşim”, a afirmat Gorghiu, care a fost prezentă la şcoala de vară a Organizaţiei de Femei a PNL.
Liderul PNL a mai afirmat, în fața colegelor sale, că politica este plină de misoginism, recomandându-le acestora să răpsundă cu calm la dispreț și mârlănie.
„Nu o să schimbăm percepţia despre femeia în politică dacă nu o să ne considerăm parteneri egali. De misoginism este plină politică, societatea românească şi avem exemple printre noi, în PNL, de misogini slavă cerului. Nu cred că aveţi emoţii că va uitaţi în stânga, în dreapta şi să rataţi vreun bărbat care să se uite înspre noi de sus în jos, nu, o să găsiţi peste tot. Antidotul îl ştiţi, nu este replică acidă, este calmul. Întotdeauna răspunsul la dispreţ, misoginism, mârlănie în politică este calmul. Am păţit-o de prea multe ori şi am căzut în capcană replicilor de prea multe ori. Sfatul meu este să priviţi cu calm, cu înţelegere şi să mergeţi mai departe şi veţi avea succes”, a spus copreşedintele PNL.
Gorghiu a mai precizat că în urmă cu un an nimeni nu se aștepta ca România să aibă un preşedinte român de etnie germană şi în fruntea PNL o femeie, ceea ce, susșine liderul PNL; arată că vremurile se schimbă.
„Vremurile se schimbă mai repede chiar decât ne putem imagina, iar majorităţile bazate pe etnie sau criterii de gen sunt pe cale să apună şi în România. Cine ar fi crezut acum un an că în 2015 vom avea ca preşedinte de ţară un român de etnie germană şi în fruntea PNL o femeie?”, a spus Alina Gorghiu.
Copreședintele PNl a mai subliniat că înscrierea cât mai multor femei în organizaţiile de tineret este un prim pas pentru o mai bună reprezentare a acestora în administraţie, afirmând că „este ca la fotbal-dacă ai mulţi juniori, ai şanse mai mari să ai echipe de valoare peste 10 ani”.