Povestea pompierului desemnat Salvatorul de Onoare al anului: „Când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ”

Povestea pompierului desemnat Salvatorul de Onoare al anului: „Când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ”
Plutonierul adjutant șef Cornel Ghincea. FOTO ISU Giurgiu

Plutonierul adjutant șef Cornel Ghincea a fost desemnat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență drept „Salvatorul de Onoare al anului”, după o manevră promptă cu care a salvat viața unei fetițe.

Intervenția pompierului care a fost în locul potrivit, la momentul potrivit și care a făcut diferența între viață și moarte are o poveste emoționantă.

Povestea pompierului care a salvat viața unei fetițe

„Eram în Adunații-Copăceni, cu treabă. Mă oprisem de vorbă cu cineva și la un moment dat, am auzit țipete dintr-o curte. Era o bunică, ce avea un copil în brațe. «Ajutați-mă, vă rog! Fetița nu respiră! Nu știu ce să îi mai fac!», striga femeia disperată”, povestește Cornel Ghincea, potrivit Adevărul.

Pompierul a intrat imediat în curte și a luat copilul în brațe.

„Atunci am văzut că era inertă. Nu respira și era vânătă. Primul meu gând a fost acela că s-a înecat cu ceva și am început manevrele ce se aplică în caz de obstrucție a căilor respiratorii. Ca paramedic SMURD știam că trebuie acționat cât mai repede. Secundele mi s-au părut atât de lungi și tot ce îmi doream era ca fetița să reacționeze. O așezasem cu pieptul în palma mea când i-am simțit inima bătând, iar când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ. Nu pot descrie în cuvinte acea senzație…”, își amintește pompierul.

Plutonierul adjutant șef Ghincea Cornel este pompier din anul 2007, și este un exemplu pentru colegii săi

Insigna onorifică „Salvatorul de Onoare al anului” i-a fost acordată cu ocazia Zilei Naționale a României, prin ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

S-a remarcat prin performanțe profesionale deosebite, a dat dovadă de curaj, promptitudine și stăpânire de sine atunci când viața unei fetițe din Adunații Copăceni a fost în pericol”, a transmis IGSU.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)