Cel puțin 300.000 de ruși au plecat din țară, din cauza mobilizării parțiale. Printre cei care au emigrat sunt și homosexuali, cărora le este frică nu doar să fie înrolați în armată, ci și de adoptarea în Rusia a unei legi care interzice „propaganda” LGBT în rândul adulților, notează Bumaga.
Jenia și Bogdan, sunt un cuplu LGBT care au vrut să-și construiască un viitor în Rusia, însă au fost nevoiți să se refugieze în Franța, unde au cerut azil politic. Unul dintre ei a fost dat afară din universitate, iar rudele l-au numit „un dușman al poporului”.
Jenya și Bogdan au povestit pentru Bumaga de ce au decis să emigreze abia acum, cum au ajuns la Paris prin Tunisia.
Jenya: Sunt sinolog. Înainte de război, am lucrat la IKEA. După ce compania a anunțat că pleacă și își reduce personalul, am fost concediat. La sfârșitul lunii august, mi-am pierdut locul de muncă.
Înainte de război și mobilizare, am avut o viață destul de liniștită și măsurată. Mi s-a părut că îmi pot influența mediul, să fac proiecte interesante la IKEA cu echipa mea. În general, m-am străduit să am o viață mai bună. Am vrut să educ o comunitate în jurul meu.
Bogdan: M-am născut în Syktyvkar, dar înainte de mobilizare am locuit la Moscova. Sunt cântăreț. Din cauza mobilizării, am fost nevoit să plec și nu am terminat facultatea.
J: Mă gândeam să mă mut. Dar după ce am început să lucrez la IKEA și am creat un mediu stabil în jurul meu, am avut sentimentul că viața se îmbunătățește și că există lumină la capătul tunelului. Acest lucru a împins planurile de emigrare în plan secund – părea că aici se putea schimba ceva.
Am încercat să sprijin refugiații din Ucraina. Am vorbit cu ei. Din această cauză, m-am confruntat cu un val de critici și o ură nemaipomenită din partea familiei. Părinții mi-au spus că sunt împotriva poporului și a armatei ruse, că vreau să-mi ucid semenii.
B: În august, am urmărit știri și am aflat că Duma de Stat a vrut să adopte o lege împotriva persoanelor LGBT. Pentru noi, aceasta era deja o veste tulburătoare.
Apoi a început mobilizarea parțială. Mi-am dat seama că dacă se închid granițele sau începe altceva, nu voi mai putea trăi în această țară încă 10-20 de ani.
J: Mobilizarea a fost ultima picătură care ne-a determinat să părăsim Rusia. Era o linie roșie, dincolo de care nu se mai putea aștepta. Cu toate acestea, principalul factor a fost încă nesiguranța, în special pentru membrii comunității LGBT+.
Am fost exmatriculat de la Universitatea de Științe Umaniste din Moscova pentru că am postat ceva pe rețelele de socializare.
Postarea mea nu a fost despre violență sau uciderea rușilor. Am scris că sunt împotriva războiului și vreau pace. Am vrut să-mi exprim poziția pentru că mă simțeam în siguranță (n.r. postarea a fost scrisă după plecarea din Rusia).
J: M-am temut că nu mă voi întoarce niciodată. Este destul de greu din punct de vedere moral, pentru că drumul refugiatului nu presupune revenirea acasă.
Toată lumea ne ajută. De exemplu, am fost în tren. Era acolo o femeie care, judecând după aspectul ei, nu prea avea bani. Femeia ne-a întrebat în franceză dacă suntem ruși. După un răspuns afirmativ, a început să vorbească despre Ucraina și a scos mâncare – a vrut să ne împartă. Nu am spus că avem cumva nevoie, am refuzat politicos.