Alexandru Rafila (PSD): Avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani

Alexandru Rafila (PSD): Avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani

Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, luni, că în ultimii 30 de ani au fost finalizate prea puține spitale publice. În schimb, acesta a afirmat că schimbările care se fac acum în România, mai ales la Ministerul Sănătății, sunt unele „intense”. El și-a manifestat speranța ca aceste proiecte importante vor fi continuate şi finalizate.

Rafila, despre construcția de spitale în România

„Ar trebui să înţelegem cu toţii, iar dumneavoastră, ca şi televiziune, sau alte persoane influente sau instituţii influente în spaţiul public, ar trebui să militeze pentru continuarea acestor proiecte cât ele să se şi finalizeze la un moment dat, avem prea puţine spitale publice finalizate în ultimii 30 de ani”, a mai declarat Alexandru Rafila la Prima News, potrivit News.ro.

Rafila a mai spus că ministerul pe care îl conduce a îndeplinit toate bornele din PNRR, urmând a semna contracte de finanţare pentru dezvoltarea de noi spitale.

Rafila: Anul viitor vom avea master plan pentru 5 regiuni din România

Tot luni, în timpul unei dezbateri, ministrul a afirmat că în prima jumătate a anului viitor master planurile de servicii de sănătate vor fi gata pentru cinci regiuni din România, iar cele trei care există deja vor fi revizuite.

„Lucrăm acum la această strategie naţională de sănătate, aflată deja în transparenţă şi care este în momentul de faţă studiată de comisiile de specialitate pentru a vedea dacă strategiile sectoriale se potrivesc cu ceea ce prevede această strategie naţională, iar în prima jumătate a anului viitor vom avea master plan pentru 5 regiuni din România, master plan privind de nevoia de servicii de sănătate, iar cele 3 care există deja vor fi revizuite, încât dezvoltarea sistemului de sănătate, până în anul 2030, să se facă pe baze reale legate de nevoia de servicii de sănătate, nu pe impresii. De multe ori se întâmplă să luăm decizia astfel”, a declarat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Amintim că strategie naţională de sănătate la care a făcut referire ministrul social-democrat prevede și introducerea unei noi taxe, numită coplată, pentru pacienții care au deja asigurări de sănătate și care vor să primească servicii medicale de la un anumit medic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:50 - Vijeliile au măturat vestul și centrul țării! Acoperișuri smulse, pene de curent și oameni răniți
08:19 - Vladimir Putin avertizează: Rusia va continua testele rachetei hipersonice Oreșnik în condiții de luptă
08:00 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineața la alegerile prezidențiale
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)