Doi indivizi cu buletine românești au făcut un circ infernal într-o gară din Germania: s-au dezbrăcat, au scuipat agenții și chiar au vrut să îi muște în încercarea de a evada

Doi indivizi cu buletine românești au făcut un circ infernal într-o gară din Germania: s-au dezbrăcat, au scuipat agenții și chiar au vrut să îi muște în încercarea de a evada
Foto simbol: Hepta.ro / DPA Images / Martin Schutt

Un scandal în care au fost implicați doi indivizi cu cetățenie română a intrat în paginile presei germane. Pentru că în Vest regulile nu se comentează, bărbații au ajuns în arestul poliției după ce au făcut un circ ca într-o gară românească.

La finele săptămânii trecute, un angajat al căilor ferate a observat doi bărbați traversând ilegal mai multe linii în gara principală Halle (Saale) din Germania; lucrătorul le-a atras atenția acestora cu privire la comportamentul neadecvat și pericolul existent, notează publicația locală Dubisthalle.de.

În replică, cei doi indivizi, de 20 și 38 de ani, s-au adresat însoțitorului de tren cu cuvinte injurioase. Conform procedurilor în astfel de situații, feroviarul a informat o patrulă de la Poliția Federală, care se afla în stația principală.

S-a dezbrăcat în fața polițiștilor germani

Sosiți imediat la locul incidentului, agenții i-au controlat pe bărbați pentru a stabili identitatea acestora. Prezența oamenilor legii nu a reușit însă decât să le alimenteze comportamentul agresiv: cel mai tânăr și-a prezentat poliției federale buletinul românesc valabil însă vărul și-a aruncat portofelul și apoi jacheta pe jos.

Gestul ar fi probabil trecut cu vederea în anumite zone din România însă, în Germania, este considerat o formă de violență față de lucrătorii din poliție; bărbatul a continuat să-și dea jos puloveru sub care nu purta nimic iar oamenii legii au încercat să-l rețină.

Bărbatul de 38 de ani a ripostat lovind cu pumnul în piept un ofițer. Previzibil, agresorul a fost pus la pământ și încătușat. Dar scandalul nu avea să se termine aici, cei doi comportându-se ca niște sălbatici.

A vrut să muște polițiștii și a scuipat serviciile de urgență

Chiar și încătușat, individul s-a opus trimiterii la secția de poliție și a încercat să muște și să scuipe serviciile de urgență. În final, a fost dus la infirmerie pentru toate măsurile procesuale penale ulterioare.

Pe drum însă, a încercat să se elibereze din arest și să fugă, de mai multe ori iar în biroul agenților a urlat și a lovit de mai multe ori cu pumnii într-o ușă.

Pe lângă procesele verbale de contravenție pentru trecerea ilegală a căilor de cale pentru ambii bărbați, bărbatul de 38 de ani se confruntă și cu acuzații penale pentru insultă, ultraj și atac asupra oamenilor legii și vătămare corporală, scrie publicația menționată.

În comentariile articolului din presa locală, numeroși germani susțin că majoritatea lucrătorilor români sunt asociați greșit unor astfel de comportamente care nu le sunt caracteristice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`