Theo Rose, perioadă dificilă din cauza sarcinii: „Mi-a fost rău. Am fost pe perfuzii. Amărâtă”

Theo Rose, perioadă dificilă din cauza sarcinii: „Mi-a fost rău. Am fost pe perfuzii. Amărâtă”
Foto: Facebook / Theo Rose

Dispariția artistei din mediul online pentru o perioadă de timp a dus la îngrijorarea publicului. Theo Rose a explicat ce s-a întâmplat cu ea în primul trimestru al sarcinii.

Aceasta a povestit în mediul online lucrurile prin care a trecut în ultima perioadă și motivul pentru care activitatea acesteia s-a diminuat pe rețelele de socializare: „După o săptămână, nu vreți să știți. Mi-a fost rău. Am avut grețuri. Am fost pe perfuzii. Amărâtă. După o săptămână m-am pus pe picioare și am auzit că au mai trecut și altele prin așa ceva și că nu se moare, că este normal”.

Artista speră să nu ajungă din nou în aceeași situație: „Sper să nu-mi mai revină starea aia, sper să se fi terminat perioada cea mai grea și să înceapă să-mi fie bine și să pot să mănânc și eu ca oamenii. Foame îmi este, dar mi-e și greață în același timp. Astăzi mă simt bine”.

Theo Rose și Anghel Damian, despre nunta acestora

Cei doi formează un cuplu de patru luni și urmează să devină părinți. Theo Rose a vorbit despre nunta acestora în cadrul podcast-ului lui Mihai Bobonete: „Facem și nuntă și copii, facem de toate”, conform libertatea.ro.
Deși aceștia sunt colegi pe platourile de filmare, Theo Rose a vorbit despre relația cu Anghel Damian: „Încerc, totuși, să fiu discretă în ceea ce privește relația noastră, dar nu mă feresc să vorbesc despre el, pentru că e omul cu care îmi petrec timpul, da, e jumătatea mea, doar că încercăm totuși să fim mai discreți așa”.

Artista nu a uitat nici oamenii care au criticat-o în urma despărțirii de Alex Leonte, fostul ei iubit: „Oamenii au reacționat în fel și chip și atunci vreau să îmi țin viața cumva departe de reacții de genul acesta. Oricât ai fi de tare și oricât ai zice că nu le iei în seamă, nu au cum să nu te afecteze la un moment dat și am zis să ne vadă mai răruț că e mai drăguț, lasă că e bine așa”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`