Politică - 22 sep, 14:34
Mihail Bălăşescu, fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost preşedintele partidului, a fost găsit mort, vineri seară, într-o locuinţă din judeţul Ilfov, iar prima ipoteză este că a fost ucis, informează B1 TV care citează Mediafax.
Principalul suspect căutat de poliţişti este o rudă a uneia dintre fostele soţii ale bărbatului, potrivit unor surse judiciare.
Bărbatul a fost găsit mort, acoperit cu o pătură, în locuinţa unei rude a uneia dintre fostele sale soţii. Acesta a fost căsătorit de 4 ori.
Potrivit anchetatorilor, din primele investigaţii, moartea fostului secretar adjunct al PNL a fost una violentă şi se ia în calcul şi ipoteza unei crime.