Jurnalul unui inginer rus trimis în Mariupol: „Mă sperie gândul că mă pot ucide aici și de fapt vor avea tot dreptul s-o facă”

Trupele ruse din Mariupol s-au confruntat cu o rezistență acerbă din partea armatei ucrainene și au capturat complet orașul abia până la sfârșitul lunii mai. Majoritatea clădirilor au fost complet distruse sau avariate, mulți oameni au murit sau au fugit din calea războiului. Autoritățile ruse s-au angajat să restaureze orașul. Inginerul Andrei Ivanov din una dintre regiunile rusești a mers la Mariupol într-o deplasare și a petrecut acolo o lună, lucrând la un șantier. Mediazona a publicat câteva fragmente din jurnalul acestuia.

Orașul zace în ruine

Orașul în sine zace în ruine, aproape toate clădirile înalte sunt deteriorate într-un grad sau altul, gardurile sunt tăiate de fragmente, clădirile rezidențiale sunt marcate cu inscripții: „Sunt oameni aici”, „Copii”. E înfricoșător să-ți imaginezi ce s-a întâmplat aici acum câteva luni. Dar și această infrastructură a fost pusă în ordine într-o oarecare măsură: undeva s-a reparat drumul, s-au scos gropi mari de gunoi. Dar, poate, pur și simplu am fost duși pe un astfel de traseu intenționat.

În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, în oraș există încă viață, iar luminile sunt aprinse la unele ferestre. Nu știu câți oameni au mai rămas în oraș, dar se pare că ați căzut într-o realitate alternativă: aici este o casă distrusă, aici sunt soldați cu mitraliere și aici copiii merg pe biciclete. Steagul Rusiei flutură pe fundalul unei clădiri înalte care a ars complet.

Politică - 18 nov, 22:52

George Simion jură pe Biblie că nu va băga România în război. „Nu suntem pregătiţi pentru asta”

Judecând după poveștile muncitorilor, atitudinea față de noi aici este destul de negativă și înțeleg foarte bine acest lucru. Mă sperie gândul că mă pot ucide aici și de fapt vor avea tot dreptul s-o facă. Sunt ocupant aici, oamenii nu m-au chemat și nu m-au așteptat.

„Iubesc viața și urăsc războiul”

Localnicii vorbesc aproape întotdeauna despre război, nu e mișto, dar așa este viața aici, unde de fapt nimic nu se întâmplă în afară de explozii și deminare. Nu prea este de lucru pentru mariupoleni. Doi băieți din localitate lucrează cu noi la șantier. Într-o zi, unul dintre ei a spus că un obuz a zburat în casa lui și a zburat prin ea, lăsând o gaură în perete, apoi ceva a explodat undeva în apropiere. Au mai spus că soldații lui Kadîrov care au venit au tăiat liniile de tramvai. Sunt surprins că ei lucrează cu noi, sunt niște băieți de treabă.

Ce împiedică Forțele Armate ale Ucrainei să lanseze rachete la Mariupol? Da, probabil că nu va interfera. Ei bine, apărarea antiaeriană va funcționa, vor doborî jumătate din rachete sau mai multe, dar una poate fi suficientă pentru mine. Iubesc viața și urăsc războiul. Se simte de parcă cronometrul de numărătoare inversă a vieții mele tocmai a început.

Cea mai terifiantă experiență

Îmi lipsește foarte mult o viață normală, întâlnirile cu prietenii mei și casa mea. Am prețuit viața și aici o prețuiesc și mai mult.

A fost cea mai terifiantă și traumatizantă experiență din viața mea. Am fost acolo unde se desfășoară războiul. Ce am văzut aici? Numai oameni. Nu existau demoni cu coarne, nici dușmani mitici, cu atât mai puțin naziști, doar oameni obișnuiți. Oameni de rând printre localnici, oameni simpli printre militari. Autoritățile ne inventează dușmani, convingându-ne că este corect să-i omorâm în numele unui scop suprem. Dar cine sunt „ei”?