Medvedev: Statele NATO ar putea deveni o țintă legitimă din cauza ajutorului acordat Ucrainei

Medvedev: Statele NATO ar putea deveni o țintă legitimă din cauza ajutorului acordat Ucrainei
Sursa foto: Captură video// Twitter

Dmitri Medvedev lansează noi amenințări la adresa statelor NATO. Oficialul rus a transmis că statele NATO ar putea deveni o „țintă legitimă” a armatei ruse, având în vedere că furnizează armament Ucrainei.

Noi amenințări lansate de Medvedev

Acesta a sugerat că Rusia va lua în calcul să riposteze dacă Ucraina va primi sistemele de rachete antiaeriene Patriot și vor trimite personal al Alianței în această țară.

„Dacă, așa cum a lăsat să se înțeleagă Jens Stoltenberg, NATO le furnizează fanaticilor de la Kiev sisteme de apărare Patriot – precum și personal al alianței – acestea se vor transforma imediat în ținte legitime pentru forțele noastre armate”, a amenințat Medvedev (foto articol), vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, pe Twitter, potrivit agenției de știri Baha.

Oficialul rus a acuzat Alianța că încalcă suveranitatea altor țări, declanșând lovituri de stat în întreaga lume și ucigând „zeci de mii de civili”.

Anterior, secretarul general al NATO a salutat oferta Germaniei de a furniza Poloniei sisteme de apărare Patriot după o explozie pe teritoriul său și a precizat că este la latitudinea Berlinului să decidă dacă dorește să îndeplinească dorința Varșoviei și să trimită în schimb sisteme Patriot în Ucraina.

Generalul american Ben Hodges prevede o înfrângere a forțelor ruse în Ucraina. Acesta consideră că  Ucraina va reuși să supravieţuiască în următoarele luni, în ciuda bombardamentelor ruse:

Ucraina va supraviețui bombardamentelor ruse

„Cred că următorii lui pași sunt să continue să încerce să facă orașele ucrainene nelocuibile în speranța că asta va pune sute de mii de refugiați ucraineni pe drumul spre, Europa de Vest.

Ceea ce va pune presiune asupra Kievului. Deci, cred că ei știu că singura lor speranță este să încerce să întindă asta până când noi, vestul, ne vom pierde dorinţa de a sprijini”, a afirmat Ben Hodges, pentru Antena 3 CNN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)