Românca acuzată că a ajutat la incendierea amorezului italian. Avocatul: „Se afla sub constrângerea morală a soțului”

Românca acuzată că a ajutat la incendierea amorezului italian. Avocatul: „Se afla sub constrângerea morală a soțului”
Foto: pixabay.

O româncă  l-ar fi ajutat pe soțul ei  să îl ucidă apoi să îi incendieze cadavrul amantului italian. Aceasta susține că nu are parte de un proces echitabil și că vrea să fie pusă față în față cu martorii din dosar, notează ziare.com.

Potrivit sursei citate, Curtea de Apel București a respins, luni, 28 noiembrie, cererea de strămutarea a procesului penal formulată de Adriana Carmeluța Bărbălău. Femeia ceruse ca dosarul ei să fie mutat de la Tribunalul Ilfov la altă instanță egală în grad din teritoriu.

Răzbunarea soțului înșelat

Femeia crede că reflectarea cazului în mass-media îi încalcă prezumția de nevinovăție și a reiterat că ea nu a luat parte la uciderea lui Mauro Donato Gadda.

Acuzațiile se referă la uciderea italianului Mauro Donato Gadda (63 de ani) în primăvara acestui an, apoi la incendierea cadavrului acestuia pe un câmp de lângă Măgurele. După aceste fapte, cei doi i-ar fi golit și cardul italianului, de unde ultima acuzație reținută în sarcina lor.

Pe data de 7 octombrie, Adriana Carmeluța Bărbălău a spus în fața instanței că soțul ei, Valentin Bărbălău, este cel care a comis crima și că acesta a amenințat-o că îi va ucide copiii dacă nu îl ajută.

Nu există probe certe

„Constatați că judecătorul de cameră preliminară în mod eronat a menținut măsura arestării preventive. Apreciem că de la luarea acestei măsuri temeiurile s-au schimbat.

Constatați că, deși a fost implicată în regretabilul eveniment, nu există probe certe, directe, că a luat parte la suprimarea vieții victimei. Se afla sub constrângerea morală a soțului, față de care fusese emis un ordin de protecție, iar acesta a amenințat că îi omoară copiii.

Se afla sub controlul lui când a chemat victima la ea în apartament. Judecătorul a argumentat menținerea măsurii preventive la modul general și a invocat reflectarea evenimentului în mass-media.

Ea s-a ocupat singură de copii, nu a avut nici măcar o amendă și merită această creditare din partea instanței, anume înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu”, a declarat avocata Adrianei Carmeluța Bărbălău.

Cei doi inculpați în cazul cetățeanului italian găsit carbonizat în portbagajul unei mașini, pe un câmp din Măgurele, și-ar fi recunoscut faptele. Potrivit unor surse apropiate anchetei, soții Bărbălău au admis că l-au omorât pe italian după o ceartă pornită din cauza geloziei.

Mai exact, italianul ar fi avut o relație cu Adriana Carmeluța Bărbălău, la care s-a dus în vizită, în apartamentul ei din Sectorul 5 al Capitalei. Totuși, acolo a dat de soțul femeii, Valentin Bărbălău, astfel că au început să se certe. Cei doi l-au omorât pe italian, iar apoi l-au dus cu mașina pe câmpul din Măgurele, unde i-au dat foc, relatează ziare.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:15 - Ciucu: Există posibilitatea ca PSD să facă alianță cu AUR / Mă aștept ca PSD să tragă pentru Simion, să-l ducă în turul 2. Avem informații că sunt anumite județe care au primit această sarcină
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)