Tanczos Barna: Guvernul, nu Ministerul Mediului, a decis o plafonare a prețului lemnului. Am propus din nou coaliției varianta acordării de vouchere

Tanczos Barna: Guvernul, nu Ministerul Mediului, a decis o plafonare a prețului lemnului. Am propus din nou coaliției varianta acordării de vouchere
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că Guvernul, nu ministerul pe care îl conduce el, a fost cel care a decis plafonarea prețului lemnului. Potrivit oficialului, propunerea inițială a ministerului a fost aceea de a fi acordate vocuhere pentru gospodăriile care se încălzesc cu lemne, o variantă cu care a revenit acum în coaliție pentru a debloca situația de pe piață, potrivit Știrile TVR.

Tanczos Barna: Am propus din nou coaliției varianta acordării de vouchere pentru lemne

„Într-adevăr Guvernul, nu ministerul Mediului, Guvernul a decis o plafonare a preţului lemnului. Noi am făcut o propunere inițială, din partea ministerului – oferire de compensații financiare, vouchere sau direct către cel care vinde lemnul sau beneficiarul, persoană fizică, care cumpără, deci un sistem la care am fi lucrat în detaliu dacă decizia ar fi fost de compensare a creșterii prețului”, a declarat ministrul Mediului, la TVR INFO.

Întrebat dacă a fost refuzată propunerea, el a spus: „S-a luat o altă decizie. Nu spun că este refuzată. Este în continuare pe masa Coaliţiei şi eu sper că în viitorul apropiat se va ajunge la o decizie”.

Tanczos Barna a precizat că susține în continuare varianta voucherelor.

Eu susţin în continuare şi am făcut propunerile inclusiv zilele trecute către conducerea coaliţiei, să se analizeze încă o dată această opţiune pentru că ne-ar ajuta foarte mult pe noi să albim piaţa, ne-ar ajuta foarte mult să facem o trasabilitate până la consumatorul final şi în cazul lemnului de foc. Deşi s-a făcut şi anul trecut. Pentru că avem peste 1.700.000 de metri cubi de lemn de foc vândut prin Sumal şi monitorizat până la destinaţie”, a adăugat oficialul.

Întrebat dacă s-a gândit și la o sumă pentru voucherele respective, Tanczos Barna a răspuns: „Da, propunerea a existat. E 150 de lei în cazul lemnului de foc, de 500 de lei în cazul peleţilor, de 300 de lei la brichete. Deci, cifrele pot fi discutate în continuare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`