Franța: Un italian, prins cu 25 de imigranţi într-un camion, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul din Nisa

Franța: Un italian, prins cu 25 de imigranţi într-un camion, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul din Nisa

Un traficant italian de persoane a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare cu executare, de tribunalul corecţional din Nisa, a anunţat Parchetul, informează AFP. Bărbatul fusese  arestat la începutul săptămânii la frontiera franco-italiană, după ca a fost prins că transporta 25 de imigranţi într-un camion.

Potrivit anchetatorilor, Giorgio Mariani, care va avea interdicţie de intrare pe teritoriul francez pentru zece ani, a realizat cel puţin trei călătorii cu imigranţi clandestini.

Traficantul înghesuise 25 de imigranţi din Africa de vest în spatele camionului său de mici dimensiuni, în condiţii „neconforme cu demnitatea persoanelor”, a precizat procurorul. Poliţia a găsit bani numerar asupra lui.

Tot miercuri, Tribunalul din Nisa a decis condamnarea la un an de închisoare cu executare a unui tunisian, arestat marţi în compania a nouă imigranţi care se pregăteau să urce într-un autobuz, contra unor sume de bani. Traficantul a primit interdicţie de acces pe teritorul francez pentru zece ani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările