Camerun și Serbia au remizat, scor 3-3, în etapa a doua a fazei grupelor Cupei Mondiale, la finalul unui meci care a avut de toate.
Meciul a început cu dominația europenilor, care au ratat două șanse imense în primele 20 de minute, prin Aleksandar Mitrovic. Vârful lui Fulham a trimis în bară în minutul 11, iar șase minute mai târziu a șutat pe lângă poartă din interiorul careului, informează Digisport.
În minutul 29, ocaziile s-au ”răzbunat” și Jean-Charles Castelletto a deschis scorul. Fundașul camerunez a înscris din fața porții, după un corner deviat pe bara a doua de Nicolas N’Koulou.
În minutul 43, Camerun a avut șansă facă 2-0, dar Pierre Kunde a ratat, iar trei minute mai târziu Serbia a reușit să egaleze, prin Strahinja Pavlovic, care a trimis în poartă o minge centrată de Dusan Tadic.
În al patrulea minut al prelungirilor primei părți, Serbia a preluat conducerea, grație unui gol marcat de Sergej Milinkovic-Savic cu un șut de la marginea careului.
Sârbii au continuat momentele bune de joc în startul părții secunde și au mai marcat o dată, prin Aleksandar Mitrovic, în minutul 53, și nimic nu anunța ce urmează.
În minutul 64, Vincent Aboubakar, intrat de nouă minute, a rămas singur cu portarul și a trimis superb mingea în poartă, cu un lob. De la margine s-a ridicat fanionul, însă golul a fost validat după intervenția VAR.
Doar două minute mai târziu, același Aboubakar a dejucat pasul la ofsaid al sârbilor și a ajuns în careu, dar de data asta a preferat să paseze pentru Eric Maxim Choupo-Moting, care a trimis mingea în poartă.
Sârbii au avut inițiativa în finalul meciului, dar nu a mai reușit să marcheze, deși au avut două șanse mari prin Aleksandar Mitrovic, în minutele 76 și 90+1.
Camerun și Serbia au remizat, astfel, și au câte un punct după două runde. Pe primele două poziții din grupă se află Brazilia și Elveția, cu câte trei puncte, care urmează să se întâlnească luni, de la ora 18:00.
În ultima rundă, sunt programate meciurile Camerun – Brazilia și Serbia – Elveția.