Polițiștii din județul Prahova au întocmit, duminică, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, în urma unei sesizări făcute de un cetățean din Bușteni care viza un imobil în care locuiește fiul primarului Mircea Corbu, potrivit Agerpres.
În jurul orei 18, polițiștii din stațiunea Bușteni au fost sesizați de către un bărbat din oraș cum că la un imobil există suspiciunea că s-ar sustrage apă din magistrala principală, spune Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.
„În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei”, a precizat IPJ Prahova.
În imobilul respectiv locuiește fiul primarului Mircea Corbu, susțin surse judiciare pentru Agerpres.
Polițiștii continuă cercetările pentru a clarifica starea de fapt, dosarul penal fiind deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare.