Directorul Poştei Române, informaţii privind livrarea pensiilor şi noilor taloane. Cât se va întârzia din cauza minivacanţei

Directorul Poştei Române, informaţii privind livrarea pensiilor şi noilor taloane. Cât se va întârzia din cauza minivacanţei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat că livrarea pensiilor va începe cu data de 2 decembrie, urmând intrarea într-un flux normal, în ziua de luni și marți, până pe data de 15, ca în fiecare altă lună obișnuită.

Livrarea pensiilor va întârzia de minivacanță

“Noi avem un termen de 10 zile în care să livrăm pensiile la toată lumea la nivel național, și o zi în plus sau un minus poate fi ușor acoperită. Practic, doar ziua de 1 decembrie este zi în care nu vom livra pensiile, urmând ca începând cu data de 2 decembrie să le livrăm în mod normal”, a explicat directorul Poştei Române, la Antena 3 CNN.

Valentin Ştefan a declarat că Poşta Română nu a luat parte la discuţiile de la guvern referitoare la noile taloane cu sumele compensatorii, dar are capacitatea să distribuie într-un timp relativ scurt tot ceea ce este necesar.

„Noi avem un calendar cu Casa de Pensii, cu Ministerul Muncii. În fiecare lună ne sunt livrați bani în trei tranșe. Prima tranșă, în procent de 50 % din suma totală, este virată cu câteva zile înainte de 1 ale lunii, ceea ce s-a întâmplat şi luna aceasta. Au fost banii deja livrați în conturile Poștei. După aceea, la o săptămână, primim 40 % și undeva pe 10 ale lunii, primim și restul de bani, indiferent de valoare, care sunt trimiși către pensionari. Pentru noi este aceeași muncă. Ne intră banii în cont, mergem la oamenii acasă și le ducem veniturile care se cuvin”, a mai spus Valentin Ştefan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`