Președintele bielorus Aleksandr Lukașenko i-a îndemnat pe ucraineni să înceteze să se mai apere de Rusia, spunând că „totul este acum în mâinile Ucrainei”, transmite Sky News.
Într-o serie de comentarii extrem de controversate pe care le-a făcut în fața reporterilor, liderul bielorus a declarat: „Totul este acum în mâinile Ucrainei dacă nu vor să moară un număr uriaș de oameni”.
„Este greu, este complicat, este dificil, dar dacă vor acest lucru trebuie să se oprească… mai departe va fi distrugerea totală a Ucrainei”, a adăugat Aleksandr Lukașenko.
Pe de altă parte, el a spus că nu învinuiește Ucraina și nu îl învinuiește nici pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru război.
Lukashenko urged Ukraine to „stop” and said it would otherwise be „destroyed completely.
Theater of absurd. pic.twitter.com/2FcN8uVtSd
— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) November 24, 2022
UE pregătește un al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, conform anunțului făcut joi de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Muncim din greu să lovim Rusia acolo unde o doare pentru a-i slăbi și mai mult capacitatea de a purta războiul împotriva Ucrainei și pot anunța astăzi că lucrăm cu viteză maxim la un al nouălea pachet de sancțiuni (…). Sunt încrezătoare că vom aproba foarte curând un plafon global de preț pe petrolul rusesc cu G7 și alți parteneri majori. Nu vom avea liniște până când Ucraina nu va prevala în fața lui Putin și a războiului său ilegal și barbar”, a declarat Ursula von der Leyen, citată de Reuters.
Potrivit Politico, SUA este îngrijorată că Rusia ar putea să folosească arme chimice în Ucraina.