Un băiat în vârstă de 16 ani a pus pe jar profesorii și elevii de la școala din Brăila unde învață.
El a pulverizat spray lacrimogen în toaleta școlii, cel mai probabil în scop de distracție.
Un elev de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din Brăila a adus la școală un spray lacrimogen, pe care l-a folosit în toaleta școlii.
Incidentul a avut loc miercuri, 23 noiembrie, iar agentul de pază al unității de învățământ s-a sesizat și a anunțat Poliția Locală.
„Echipajul din cadrul Poliției Locale Brăila care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificându-l pe cel care a pulverizat spray-ul în persoana unui elev în vârstă de 16 ani din cadrul unității de învățământ respective”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brăila, potrivit Adevărul.
Elevul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, conform prevederilor artiicolului 4, alineatul 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, iar spray-ul iritant-lacrimogen găsit asupra sa a fost confiscat. De asemenea, a fost contactată familia elevului, căreia i s-a adus la cunoștință situația acestuia.