Sebastian Ghiță: Vîntu trebuia să fie în rolul Nașului nebun de la Hollywood

Sebastian Ghiță: Vîntu trebuia să fie în rolul Nașului nebun de la Hollywood
Foto: evz.ro

Sebastian Ghiță a comentat, vineri, în cadrul emisiunii „Actual B1”, difuzată pe B1 TV, afirmația lui Sorin Ovidiu Vîntu, care susține că managerul Realitatea TV ar fi încercat să-l asasineze în luna aprilie. Ghiță susține că întâmplarea ar de fapt o păcăleală de 1 aprilie, sugerând că Vîntu a inventat întreaga poveste.

„Cred că din 1 aprilie era, dar nu ne-am dat noi seama. Eu cred că în filmul acela de a Hollywood  cu Nașul la psihiatru, au greșit distribuția când a fost ales Robert De Niro. Eu cred că în rolul Nașului nebun trebuia să fie Vîntu”, a declarat Sebastian Ghiță.

Întrebat dacă este anchetat de DNA, managerul Realitatea TV a refuzat să comenteze, precizând că nu există nicio informație oficială în acest sens.

„Această chestiune cu există niște informații, precum și supărările domnului Voiculescu, ultimul rămas din generația domnului Vîntu pe frontul media, nu vreau să comentez. Să se înțeleagă domnul Voiculescu și cu domnul Vîntu și să facă ce or vrea dânșii”, a conchis Ghiță.

Sorin Ovidiu Vîntu a declarat în fața judecătorilor că Sebastian Ghiță a încercat să îl asasineze pe 13 aprilie 2011, în procesul în care este acuzat de şantaj împotriva managerului general al Realitatea Media, Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiță: Sorin Ovidiu Vîntu ar trebui să joace la Hollywood

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`