Europarlamentarii bulgari despre aderarea la Schengen: Bulgaria „atârnă ca o piatră de moară pentru Croația și România

Europarlamentarii bulgari despre aderarea la Schengen: Bulgaria „atârnă ca o piatră de moară pentru Croația și România
Foto: Hepta - Actionpress / Claus Kiefer

Europarlamentarul bulgar Petăr Vitanov spune că Bulgaria, România şi Croaţia nu vor fi primite în Schengen.Potrivit acestuia Bulgaria este opiatră de moară pentru celelalte state, iar o decuplare a sa în procesul aderării ar reprezenta un eșec strategic. Și europarlamentarul Radan Kânev a vorbit despre o posibilă decuplare a Bulgariei, transmite Rador.

Ce spun europarlamentarii bulgari despre aderarea la Schengen

Vitanov a explicat că se vorbeşte despre pregătirea separării Bulgariei de România, inclusiv de Croaţia.

„Aceasta ar fi o variantă extrem de negativă pentru noi şi o umilinţă politică pentru ţara noastră. Cred că obiectivul numărul unu este să dejucăm aşa ceva. Nu există motive legale, tehnice sau politice pentru care ar putea exista vreo separare între noi şi celelalte două ţări care sunt candidate la Schengen”, a subliniat europarlamentarul.

Potrivit acestuia, Bulgaria „atârnă ca o piatră de moară pentru celelalte două ţări”. „Motivul este că nu avem guvern, nu are cine să-şi asume angajamente pe termen mediu şi lung. Este foarte convenabil ca statele membre să ne ignore şi să ne umilească”, a subliniat Vitanov, adăugând că partidele din Bulgaria trebuie să fie mult mai active.

În opinia sa, doar prin mobilizare generală se poate spera la un rezultat mai bun. „Aceasta include o societate care trebuie să ştie că ne umilesc, partide politice care să folosească întregul set de instrumente pentru discuţiile interparlamentare, precum şi un guvern care dispune de multe pârghii de influenţă”, a spus europarlamentarul bulgar.

Decizia privind aderarea României la Schengen ar putea fi amânată

Președintele Klaus Iohannis a declarat că e posibil ca decizia privind aderarea României la Schengen să fie amânată o lună sau două dacă toate întrebările statelor care au rezerve nu vor fi lămurite până pe 8 decembrie, când are loc votul din Consiliul JAI.

„Vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câştig pentru Spaţiul Schengen”, a declarat Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`