Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul noii misiuni de evaluare privind aderarea la Schengen, iar acesta este favorabil României și Bulgariei, arătând că țara noastră îndeplinește în continuare „condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante ale acquis-ului Schengen în întregime”, transmite G4Media.ro.
Evaluarea a fost realizată de experți din Țările de Jos și din alte state, raportul fiind similar cu cel al precedentei misiuni. Experții olandezi au venit la invitația Guvernului României, în condițiile în care premierul Mark Rutte susținea că misiunea inițială de evaluare ar fi fost incompletă.
Misiunea s-a desfășurat între 14 și 18 octombrie, context în care experții olandezi au vizitat următoarele instituții ale României: Consulatul României la Istanbul, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal (MAI), Biroul SIRENE, Centrul Național al Sistemului de Informații Schengen, MAI – Centrul Național de Vize, Poliția națională și Secția de Poliție București 2.
Misiunea a cuprins experți din Cehia, țara care deține președinția Consiliului UE, Țările de Jos, Germania și Suedia. Din echipă au făcut parte și doi experți ai Consiliului UE, respectiv șapte experți din partea Comisiei Europene.
Conform raportului, echipa de constatare consideră că România îndeplinește în continuare condițiile necesare pentru aplicarea tuturor părților relevante ale acquis-ului Schengen în întregime.
Alte concluzii arată că țara noastră implementează în mod adecvat acquis-ul în materie de vize, iar infrastructura IT este exemplară.
Potrivit experților, sistemul informatic național românesc este bine structurat, iar fluxul de lucru corespunde logicii impuse de Codul de Vize.
Printre altele, experții mai arată că România verifică sistematic cerințele legate de valabilitatea sau caracteristicile documentelor de călătorie, iar consulatele sunt echipate corespunzător.