Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fiicele ei: „Noi nu avem zile grele, avem copii”

Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fiicele ei: Noi nu avem zile grele, avem copii
Foto: Instagram / Dana Budeanu

Sărbătoare mare în casa Danei Budeanu. Fetele ei, Maria şi Dana, au împlinit, astăzi, 18 ani. Vedeta a venit cu un mesaj special dedicat celor mai importante persoane din viața ei. Fanii s-au topit și s-au emoționat atunci când l-au citit.

Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fetele ei

Dana Budeanu este în culmea  fericirii. Acum 18 ani, vedeta a devenit mămică a două fete. Celebra creatoare de modă a împărtășit câteva gânduri pe rețelele de socializare și a lansat un apel către alți părinți.

„Aștept să se facă zece seara şi să simt ce am trăit acum optsprezece ani…nașterea…

Am renăscut odată cu doua inimioare ce s-au grăbit să mă ţină-n braţe şi să-mi arate ce înseamnă să fii Dumnezeu

Dumnezeu suntem doar pentru copiii noștri, vă spuneam cândva…şi n-avem voie să-i dezamăgim nicio secundă despre asta…

Copiii noștri cred că putem tot, știm tot, vedem tot…şi se urca încet, cu piciorușele şi mânuțele lor mici, pe ceea ce le a fost dat a le fi părinți…

Doar cei ce avem copii suntem datori…lor…pentru totdeauna…datori să-i facem fericiți cu orice preț…Alte datorii nu avem în viata asta faţă de nimeni şi nimic…

Mă uit la ele de când le am adus pe lume şi-n noaptea aceasta, ca-n toate cele mii…şi știu că nu le-am dezamăgit şi că tot ceea ce au visat despre lume, le-am arătat că există…

î

Le-am arătat că iubirea-i tot şi ca ura-i doar a celor ce nu au fost iubiți, le-am spus că frica nu există şi că universul suntem noi, le-am luat cu mine să vadă, să simtă, să înțeleagă tot până la capătul pământului, ca să știe că de oriunde poți ajunge şi de oriunde te poți întoarce…

Nu le-am certat vreodată, nu le-am umilit nicicând, nu le-am țipat vorbe, nu le am șoptit neînţelesuri…le- am crescut într-o poveste a lumii care azi se chinuie să nu moară…şi le-am salvat…de tot ce nu-i iubire…

“Fetitele dumneavoastră râd continuu, mereu sunt fericite…”mi se spune de aproape douăzeci de ani…ce trist că aceasta a ajuns o minune despre îngerii care-s doar bulgari de divinitate…

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dana Budeanu (@danajustlove)

Daca oamenii minusculi nu râd mereu, înseamnă că voi cei uriași, i-aţi abandonat…le-ați abandonat inocența, puritatea, curajul, gingășia şi i-ați transformat în oameni mari, mascați cu tristețea de după care va este frică…

Noi părinții nu avem probleme, noi avem putere! Noi nu avem dureri, noi avem curaj! Noi nu avem zile grele, avem copii…

Şi asta înseamnă că suntem binecuvântați de Dumnezeu şi că suntem fericiți să-i creștem şi pe ei astfel!

Rămân ca mereu…doar în urma pașilor lor, ca să nu uit să merg, căci fără ele nu mai știu oricum!

Copiii sunt sufletul nostru în văzul tuturor”, a scris Dana Budeanu pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)