Primele declarații ale lui Culiță Sterp după accidentul pe care l-a provocat în Cluj: ”Mi-a fost greu să ies în fața voastră”

Primele declarații ale lui Culiță Sterp după accidentul pe care l-a provocat în Cluj: ”Mi-a fost greu să ies în fața voastră”
Sursa Foto: Instagram/@culita.sterp

Culiță Sterp a provocat un grav accident rutier, însă reacția artistului a apărut destul de târziu.

Culiță, primele declarații după accident

Dacă până acum Culiță a ales să nu vorbească despre cele întâmplate și să-i lase doar pe cei apropiați să facă declarații, astăzi artistul a decis să vorbească pentru prima dată despre accident și să-și ceară scuze atât în fața victimei, cât și în fața oamenilor care îl urmăresc și îi ascultă muzica.

Cântărețul a mărturisit că i-a fost greu să vorbească despre cele întâmplate și că abia acum s-a simțit pregătit.

”Vă pup pe toți, dragii mei. Nu am fugit nicăieri, aici sunt pentru cei care vă întrebați. Sincer, mi-a fost greu să ies în fața voastră și să vorbesc și să vă spun ceva după cele toate întâmplate. Am stat puțin să mă gândesc, să analizez tot la rece și chiar am avut nevoie de o pauză. Vreau să îmi cer scuze, în primul rând, lui Marius, băiatului implicat în accident. Atât lui, cât și familiei lui cu care am ținut legătura și cu care m-am și împăcat ulterior, pe toate planurile.

Vreau să îmi cer scuze oamenilor pe care i-am dezamăgit, celor care îmi ascultă muzica, celor care mă apreciază și, în special, familiei mele, care a fost și este necondiționat lângă mine, indiferent de orice situație în care aș fi. Dar, și oamenilor care mă apreciau pentru felul meu de a fi, pentru cum sunt eu.”, a mărturisit Culiță pe Instagram.

Artistul privește evenimentul ca pe o lecție

Culiță Sterp a mărturisit că deși știe că și-a dezamăgit fanii și scuzele sunt de prisos, preferă să privească evenimentul ca pe o lecție. Acesta spune că accidentul a fost cea mai mare palmă pe care a primit-o de la viață, însă l-a ajutat să revină cu picioarele pe pământ.

”Știu că am dezamăgit și poate nu își mai au rost cuvintele și nici scuzele, dar nu cred că este om în lumea asta fără greșeală, cred că toți greșim. Poate chiar am avut nevoie să fac asta, ca viața să mă învețe o lecție foarte importantă, din care să îmi iau toate învățăturile și să le duc mai departe. Pot să spun doar că mi-am propus mie ca vor fi multe lucruri în viața mea care se vor schimba în bine, pentru că, sincer, cam asta a fost cea mai mare palmă pe care o puteam primi de la viață, până acum, ca să rămân cu picioarele pe pământ.

Vreau să vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături, dar și pentru criticile pe care le-am primit pentru că, sincer, chiar le-am meritat, au fost pe bună dreptate. Eu pot doar să vă promit că o să rămân același om, indiferent de situațiile prin care am trecut și o să rămân doar cu mult mai multe lecții învățate pentru o viață mai bună pe viitor. Nu vă spun mai multe, vă doresc tot ce e mai bun și vă mulțumesc celor care ați fost alături de mine. Dar, cum am spus, și celor care m-ați criticat pentru că ați făcut-o pe bună dreptate”, a continuat Culiță Sterp pe InstaStory.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)