Vestea despărțirii dintre Cristina Cioran și Alex Dobrescu a căzut ca un fulger peste lumea mondenă care aștepta nunta celor doi. Deși ei nu sunt la prima despărțire, de această dată lucrurile par să fie serioase, iar decizia definitivă. Designer-ul se pare că deja a înlocuit-o pe Cristina Cioran, iar declarațiile fostei prezentatoare nu au întârziat să apară.
După ce Alex Dobrescu a făcut publică o fotografie în care se sărută pătimaș cu noua sa iubită într-un lift, Cristina Cioran a hotărât să reacționeze cu toate că a precizat că nu vrea să dea foarte multe detalii despre situație. Vedeta a făcut o postare pe Instagram în care a mărturisit că există oameni pe care nu merită să-i ierți și dacă nu îi lasă să moară, nu te lasă să trăiești.
„Sunt oameni pe care nu merită să-i ierți! Sunt oameni care merită să fie expuși pentru ceea ce sunt cu adevărat! Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești! E adevărat!”, a scris Cristina Cioran, pe pagina personală de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
După ce fotografia în care fostul său iubit se sărută cu o altă femeie, imediat după despărțire, Cristina Cioran a ieșit în spațiul public cu primele declarații. Vedeta nu a vrut să comenteze prea mult subiectul, spunând că relația dintre ei nu mai face parte din prezent iar fiecare este liber să facă ce vrea, având dreptul la fericire.
„Dragi prieteni și colegi din presă, unii prieteni, alții mai puțin, vă mulțumesc tuturor pentru interesul acordat. Mulțumesc mult pentru mesaje, apreciez fiecare mesaj al vostru și le citesc. Știu că îmi cereți un punct de vedere, deocamdată nu este cazul. Nu înțeleg de ce atâta interes pentru o poveste care s-a închis.
Fiecare merge mai departe, fiecare are dreptul la fericire, iar eu respect foarte mult asta. Pentru mine, în momentul ăsta, foarte importantă este Ema, sănătatea ei, viața ei, fericirea ei. Este bine (n.r. fetița ei), a trecut peste otită. O să ne mai vedem, o să ne mai auzim, dar vă mulțumesc!”, a declarat Cristina Cioran la Instatory.