Olaf Scholz: Trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare a războiului din Ucraina. Sunt vremuri dificile

Olaf Scholz: Trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare a războiului din Ucraina. Sunt vremuri dificile
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Hepta - DPA Images / Michael Matthey

Germania trebuie să fie pregătită pentru o escaladare a situaţiei în Ucraina, a declarat, marţi, cancelarul Olaf Scholz.

„Având în vedere evoluţia războiului şi eşecurile vizibile ale Rusiei în creştere trebuie să fim pregătiţi pentru o escaladare”, a spus Scholz la o conferinţă la Berlin, găzduită de ziarul Sueddeutsche Zeitung.

Această escaladare ar putea include distrugerea infrastructurii, a precizat cancelarul.

În context, oficialul a făcut referiri la armele nucleare afirmând că recenta sa călătorie în China a meritat pentru singurul fapt că a evidenţiat poziţia comună a celor două state împotriva utilizării acestora, relatează Reuters.

Scholz: Germania nu va face iar greșeala de a intra într-o dependenţă energetică

Scholz a spus că fondul de apărare de 100 de miliarde de euro, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, a fost rezultatul unei lecţii învăţate pentru constituirea stocurilor de apărare ale armatei germane.

Totodată, a afirmat că Germania nu va face, „pentru a doua oară” greşeala de a intra într-o dependenţă energetică precum cea creată în ultimii ani cu Rusia în domeniul aprovizionării cu gaze naturale, potrivit EFE.

„Cu Rusia am văzut ce înseamnă să devii dependent de o resursă strategică precum gazul”, a spus Scholz în cadrul forumului organizat de cotidianul bavarez Sueddeutsche Zeitung.

„Vom depune eforturi pentru ca economia germană, poziţia Germaniei în calitatea sa de centru de afaceri să supravieţuiască vremurilor dificile”, a rezumat el în contextul în care, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Germania a început să-şi reducă în mod drastic dependenţa energetică faţă de Rusia.

Anterior, 55% din totalul importurilor germane de gaz proveneau din Rusia

În prezent Germania nu mai primeşte deloc gaze ruseşti, potrivit Agenţiei Federale pentru Reţele (BNA, conform acronimului său în germană).

Livrările din Rusia au fost înlocuite cu cele din Norvegia, Ţările de Jos şi Belgia, notează EFE, citată de Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`