Celebrul fotbalist Leo Messi, în vârstă de 35 de ani, a suferit o înfrângere rușinoasă în fața Arabiei Saudită, când Argentina a pierdut cu 1-2 la Cupa Mondială din Qatar.
Atacantul de la PSG nu a reușit să se impună pe teren, chiar dacă a marcat primul gol al meciului din penalty.
„Am făcut 5 minute slabe, în care am comis erori, iar ei au profitat. Am făcut multe prostii, ne-am panicat și am apelat la centrări multe, așa lucrurile s-au complicat pentru noi.
Am văzut că deciziile de ofsaid au fost corecte. Nu am vizionat imaginile, dar dacă golurile au fost nevalidate înseamnă că așa trebuia. Nu există scuze.
Știam că Arabia Saudită e o echipă pe care dacă o lăsăm să joace o să ne pună probleme. Au evoluat bine, la limita regulamentului. Lucrurile se întâmplă cu un motiv. Acum, evident, aveam o singură variantă la meciurile următoare, victorie și victorie”, a fost declarația dată de Leo Messi, potrivit Marca.
Leo Messi este vinovatul principal pentru golul egalizator al Arabiei Saudite, deoarece a pierdut minge la jumătatea terenului, iar arabii au profitat de opotunitate pentru a contraataca.