Amendamentele PSD pentru reglementarea prețurilor la energie, depuse în Parlament: „Nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei kWh”

Amendamentele PSD pentru reglementarea prețurilor la energie, depuse în Parlament: „Nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei kWh”
Foto: Facebook @ Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

PSD a anunțat că marți au fost depuse în Parlament amendamentele susținute de social-democrați pentru reglementarea prețurilor la energie, amendamente „prin care se va pune capăt speculației de piață și care vor asigura protecția consumatorilor casnici și a economiei naționale”.

Amendamentele PSD pentru reglementarea prețurilor la energie au fost depuse în Parlament

„După acordul obținut ieri în Coaliție pentru majorarea diferențiată a pensiilor, PSD va obține azi o nouă victorie pentru cetățeni și pentru economie. Nimeni nu va plăti un preț mai mare de 1,3 lei KWh, indiferent de nivelul de consum sau de categoria de consumator. Reglementarea prețului la energie propusă de PSD va avea un rol determinat în stoparea inflației și la stabilizarea macroeconomică!”, se arată într-un comunicat transmis marți de PSD.

PSD susține că în amendamentele sale se mențin prevederile care stimulează economisirea energiei electrice, iar consumatorii casnici care se încadrează în consumuri lunare mai mici de 300 KWh vor beneficia de prețuri mai mici, în timp ce diferența față de prețul reglementat de 1,3 lei KWh va fi suportată de către Guvern.

„În acest fel, PSD reconfirmă faptul că decizia de a intra la guvernare în această perioadă dificilă a produs și va continua să producă beneficii importante pentru oameni și pentru economia națională. PSD a demonstrat că poate furniza soluții eficiente pentru această guvernare, chiar și în domeniile vitale, precum energia, pe care nu le gestionează în mod direct, prin miniștrii săi”, se mai arată în același comunicat.

Amendamentele susținute de PSD privind reglementarea pieței de energiei prevăd următoarele:

„La articolul I punctul 1, partea introductivă a alineatului (1) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este: 

  1. a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 decembrie 2022 de către clienții casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv; maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienți:
  2. clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 KWh inclusiv
  3. clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere. Prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate.
  4. clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere. Prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate.;.

La articolul I punctul 1, literele b) şi c) ale alineatului (1) al articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

  1. b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de către clienții casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh; consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor art. 5 alin. (1); maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh; Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300  KWh/lună se facturează la prețul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus iar în cazul în care consumul depășește 300 KWh/ lună întreg consumul se facturează la prețul maxim de 1,3 lei/kWh; ;
  2. c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferența de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la prețul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:
  3. întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri;
  4. operatorii/operatorii regionali definiți la art.2 lit.g) şi h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilități publice prevăzute la art.1 alin.(2) lit.a), b), b1), c) şi h) din Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Metrorex S.A.;
  5. operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificaţi prin cod CAEN 10, precum şi cei din domeniul agriculturii şi pescuitului, identificaţi prin cod CAEN 01 şi 03;
  6. Autoritățile şi instituţiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiile şi societăţile comerciale de interes judeţean, municipal sau local, regiile autonome și toate entitățile publice și private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înfiinţate sau organizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale.
  1. La articolul I punctul 1, litera e) a alineatului (1) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile publice, altele decât cele prevăzute la lit.d), precum şi pentru cele aparținând cultelor  recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la prețul maxim de 1,3 lei kWh, cu TVA inclus;”

Social-democrații susțin că „perseverența și argumentele PSD au contribuit, din nou, la identificarea și aprobarea unor măsuri în beneficiul populației și economiei țării. O dată în plus se face dovada importanței prezenței PSD la guvernare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`